Achitări în masă în dosarul „Transalpina-Romstrade”

Dosarul penal instrumentat de DNA cu privire la o fraudă de circa 23 de milioane de lei, care a și generat blocarea lucrărilor de modernizare a Transalpinei, a primit în ultima zi lucrătoare a lui 2017 un verdict neașteptat de către procurori. Judecătorii de la Tribunalul București au dispus achitarea tuturor inculpaților trimiși în judecată, în frunte cu omul de afaceri Nelu Iordache, cel despre care presa tocmai a relatat că și-a petrecut Revelionul acasă cu ambasadorul Olandei în România, Olanda fiind una dintre puținele țări care se opun integrării țării noastre în spațiul Schengen din cauza problemelor din Justiție.

Iordache a fost trimis în judecată în acest dosar împreună cu firma sa, Romstrade, dar și cu alți nouă șefi din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, printre aceștia fiind și Ion Dina, fost șef al Secției Drumurilor Naționale și diriginte de șantier pe Transalpina. Contractul pentru a fi modernizat „Drumul Regelului”, așa cum mai e cunoscută cea mai înaltă șosea din țară, a fost semnat în perioada în care ministru al transporturilor era liberalul Ludovic Orban, trimis și el în judecată de DNA într-un alt dosar de corupție și găsit nevinovat anul trecut de către judecători.

Iordache a fost judecat  de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave (7 acte materiale).

Achitarea lui Iordache și a celorlalți inculpați a fost decisă de instanță, modificările aduse legislației în privința abuzului în serviciu făcând posibilă sentința de acum, asta în condițiile în care procurorii vorbeau la finalizarea cercetărilor de plăți efectuate pentru lucrări nerealizate pe șantier.

„Pe fondul apariţiei unor suspiciuni, la solicitarea procurorilor DNA, în 8 aprilie 2010, a fost adusă la cunoştinţă conducerii DRDP Craiova că directorul general al CNADNR a dispus efectuarea unui control la direcţia regională cu privire la legalitatea deconturilor efectuate şi realitatea lucrărilor executate. De la data înştiinţării şi până la data de controlului efectiv, deci perioada 8 – 23.04.2010, reprezentanţii DRDP Craiova împreună cu cei ai Romstrade au întreprins demersuri pentru acoperirea deficienţelor, mai exact au fost suplimentate echipele de muncitori pentru a executa un volum cât mai mare de lucrări din cele neexecutate, dar confirmate ca fiind executate şi decontate în lunile august – octombrie 2009”, comunicau anchetatorii în rechizitoriul înaintat instanței.

Constructorul a încercat ulterior să recupereze din lucrările ce fuseseră făcute doar pe hârtie, dar multe dintre el nu sunt executate nici acum ori au fost făcute de către drumari doar pentru a nu pune în pericol viața miilor de turiști care vin în fiecare vară pe Transalpina pentru a admira peisaje unice.

Vizualizări: 400

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: