AJF Gorj a stabilit perioada de transferuri, înscrieri și afilieri

AJF Gorj a demarat pregătirea noului sezon din campionatele pe care le organizează la nivel județean. Comitetul Executiv al AJF a decis datele până la care se pot face transferuri și afilieri.
Comitetul Executiv al AJF Gorj s-a întrunit în această săptămână pentru a stabili coordonatele pe care se vor organiza noile competiții, respectiv transferuri, afilieri sau înscrieri în competiții.
Astfel, Comitetul Executiv a luat următoarele decizii cu privire la noul sezon competițional 2025-2026: perioada de afilieri și reafilieri a fost stabilită în perioada 7-31 iulie, transferuri se pot efectua în perioada 1 iulie - 8 septembrie iar perioada de înscriere în competiții va fi următoarea: Liga 4 (14-25 iulie), Liga 5 (21 iulie - 8 august), juniori (1-8 august).
Au fost avansate și propuneri pentru începerea competițiilor organizate de AJF Gorj: Liga 4 (30 august sau 6 septembrie), Liga 5 (7 sau 14 septembrie), juniorii (14 septembrie).
O decizie finală cu privire la aceste date se va lua după centralizarea cererilor de înscriere;
Vizualizări: 406
Distribuie Trimite pe WhatsApp