Liga Florilor va începe fără două echipe în noul sezon

Federația Română de Handbal a anunțat modificări în sistemul competițional din noul sezon. Astfel, Liga Florilor va avea mai puține echipe  după ce două echipe nou-promovate, CSJ Prahova și Știința București, ar urma să evolueze în eșalonul secund în sezonul viitor. 

După ce CS Măgura Cisnădie s-a retras înaintea stabilirii programului, iar Gloria Buzău s-a desființat anul trecut, alte două echipe renunță la locul din prima ligă de handbal feminin.

Ediția viitoare a Ligii Florilor se va desfășura cu următoarele echipe: CSM București, Corona Brașov, Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, Rapid, Dunărea Brăila, SCM Craiova, Râmnicu Vâlcea, HC Zalău, CSM Slatina, CSM Galați și CSM Târgu Jiu.

„Federația Română de Handbal organizează conferința de presă lunară luni, 7 iulie 2025, începând cu ora 13:00, la Stadionul “Arcul de Triumf”. Cu această ocazie, vor avea loc și adaptările tragerilor la sorți necesare pentru modificarea sistemului de desfășurare a Ligii Naționale Masculine și a Ligii Naționale Feminine, ca urmare a reducerii numărului de echipe participante la 12 (de la 14) în fiecare competiție. Reprezentanții cluburilor sunt invitați să participe la această sesiune de trageri, în vederea unei desfășurări transparente și eficiente a noii structuri competiționale.”, a anunțat Federația Română de Handbal pe pagina de Facebook.

Vizualizări: 453

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: