Alimente recomandate pe caniculă. De ce nu e bună îngheţata!

Cercetătorii au realizat o listă a alimentelor indicate pentru a fi consumate pe vremea caniculară.  Cel mai bun aliment în zilele călduroase ale anului este castravetele, care poate fi servit sub formă de sandwich cu maioneză şi sare, spun cercetătorii de la Societatea Chimică Americană.

Legumele şi fructele bogate în apă sunt cheia unei bune alimentaţii pe timp de caniculă. Pepenele este un alt produs bun de consumat atunci când temperaturile sunt extrem de ridicate, , notează CSID.ro.

Mâncărurile bogate în cereale sunt de asemenea bune vara, deoarece constituie un aport foarte bun de calciu şi magneziu. Tocmai de aceea, pâinea cu cereale este indicată pentru perioadele călduroase, la fel ca şi berea, însă consumată cu moderaţie şi la o temperatură adecvată.

Mâncărurile picante sunt şi ele bune, deoarece ajută la transpiraţia corpului, de fapt metoda prin care acesta îşi menţine un nivel optim din punct de vedere al căldurii.

Evitaţi băuturile reci şi îngheţata!

Produsele alimentare reci, în general îngheţata sau băuturile cu gheaţă trebuie evitate. Motivul este legat de reacţia pe care corpul o are la produsele reci. Mai exact, în contact cu diverse organe aceste alimente pot genera o stare de şoc, astfel încât corpul nu se va mai putea răci.  Chiar şi apa trebuie consumată la temperatura camerei. 

Produsele alimentare dulci, dar şi cele bogate în carne trebuie evitate, deoarece corpul va avea mai mult de lucru pentru a le putea digera.

Vizualizări: 2,628

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: