Angajări la spital. Trei noi cabinete medicale

Spitalul Municipal Motru face angajări în această perioadă. Unitatea sanitară are nevoie de medici şi asistenţi medicali. De la 1 iunie, în policlinica veche funcţionează două noi cabinete medicale, un al treilea fiind amenajat la parterul spitalului.

Spitalul Motru a scos la concurs, pe perioadă nedeterminată, două posturi de medic specialist în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice şi gastroenterologie. Trei doctori s-au arătat interesaţi să profeseze la Motru, urmând a susţine concursul pe post.

La sfârşitul lunii iulie vor da examen şi candidaţii înscrişi pentru cele două posturi de asistent medical generalist. Unul dintre ele este pentru secţia Medicină Internă, iar celălalt, destinat debutanţilor, este pentru cabinetul de medicină internă din ambulatoriul spitalului.

Spitalul Motru a anunţat că de la 1 iunie au fost înfiinţate trei cabinete medicale. Două dintre ele funcţionează în policlinica veche, între orele 08.00-15.00. Este vorba de cabinetul de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice (etaj 2, tronson mijloc) şi cabinetul de chirurgie pediatrică (etaj 1, tronson dreapta). Un altul, de ORL, a fost înfiinţat la parterul spitalului (ambulatoriu) şi funcţionează între orele 08.00-10.00.

Spitalul Motru urmează să achiziţioneze aparatură medicală nouă, ca urmare a fondurilor primite în această primăvară de la Ministerul Sănătăţii.

Galerie foto


Vizualizări: 2,927

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: