Antonia, Elena Gheorghe şi Petrică Mâţu Stoian, la Rovinari. Încep Zilele Oraşului! 

Distracţie şi voie bună se anunţă în perioada 11-17 iunie, la Rovinari, de Zilele Oraşului. Administraţia locală a pregătit o mulţime de manifestări. În ultimele trei zile ale evenimentului vor urca pe scenă cei mai îndrăgiţi interpreţi ai momentului. Elena Gheorghe, Vescan, Petrică Mâţu Stoian sau Antonia sunt doar câţiva dintre artişti care vor cânta pentru rovinăreni.

Manifestările de Zilele Oraşului Rovinari se află anul acesta la cea de-a XVIII-a ediţie. La fel ca şi în anii trecuţi, Primăria, Consiliul Local, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari vor organiza o mulţime de activităţi pentru a marca acest important eveniment. „Programul manifestărilor cuprinde numeroase spectacole de muzică şi dans, care vor avea loc pe Bulevardul Minerilor”, au transmis reprezentanţii Primăriei Rovinari.

Artişti de top vor cânta pentru rovinăreni, de ziua lor. Vineri, 15 iunie, va avea loc un spectacol de muzică populară, cu participarea interpretei de muzică populară Marcela Fota, iar seara se va încheia cu un recital susţinut de Vescan. Sâmbătă, artiştii Formaţiei Triton de la Ţicleni îi vor încânta pe rovinăreni, spectacolul fiind urmat de un show de muzică uşoară susţinut de Elena Gheorghe. În ultima zi a manifestărilor va urca pe scena de la Rovinari îndrăgitul interpret de muzică populară Petrică Miţu Stoian. Sărbătoarea se va încheia cu un mega-show oferit de Antonia. Totodată, în fiecare zi de concerte, începând cu ora 19.00, copiii rovinăreni vor deschide seara cu spectacole folclorice. Astfel, vor avea reprezentaţii Ansamblul Jiuleţul, Clubul Elevilor din Rovinari şi Ansamblul Privighetorile Gorjului.

Administraţia locală a pregătit şi un impresionat foc de artificii ce va avea loc la încheierea manifestărilor de Zilele Oraşului.   

Vizualizări: 2,157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: