Anunță blocarea sistemului penitenciar în 10 zile

Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare, organizatie sindicala majoritara reprezentand salariati din sistemul administratiei penitenciare si Ministerul Justitiei, declanseaza actiuni de protest pe termen nedeterminat ca urmare a diminuarilor salariale suferite de majoritatea angajatilor din sistemul penitenciar.

Incepand cu 01.01.2019 au fost sistate de la plata: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanta), majorarea pentru misiuni speciale, precum si plata sentintelor judecatoresti; de asemenea, nu au fost acordate majorarile legale privind normele de hrana si echiament.

Liderii sindicali anunță următoarele acțiuni:

1. Refuzul muncii suplimentare in tot sistemul penitenciar, incepand cu data de 11.04.2019 (genereaza blocarea activitatii in maxim 10 zile; functionarea sistemului penitenciar depinde de munca suplimentara).

2. Dezacordul SNLP privind depasirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019 (conform legislatiei si negocierilor colective in vigoare).

3. Mitinguri succesive in toate unitatile din sistemul penitenciar - calendarul se va comunica

4. Miting in Piata Victoriei (3000 de participanti) - data se va comunica

Refuzul muncii suplimentare exprimat de salariati, sub protectie si coordonare sindicala, dublat de refuzul exprimat de sindicate in privinta depasirii plafonului de 180 de ore suplimentare anual, va genera automat blocaje in activitate incepand cu 22-23 aprilie 2019. In fiecare luna, schimburile operative din sistem, dar si alte categorii de angajati, inregistreaza ore suplimentare de munca care nu pot fi compensate cu timp liber si nici platite avand in vedere bugetul insuficient, alocat pentru 2019.

Simplul refuz de a munci in plus exprimat de angajati, aduce angajatorii in situatia de a nu putea asigura corespunzator misiunile de paza, escortare si supraveghere cu respectarea programului zilnic, a legislatiei aplicabile si regulamentelor specifice. Angajatorii care, din lipsa resurselor umane disponibile, vor savarsi abuzuri prin incalcarea legislatiei si regulamentelor expunand personalul la riscuri nejustificate, vor raspunde legal, disciplinar dar si in relatia cu mass-media si opinia publica.

Vizualizări: 1,031

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: