Are talent pentru muzică, dar şi pentru meseria de poliţist

Simona Elena Fota îşi încântă colegele de cameră cu cântecele populare specifice zonei. Simona este elevă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi cu greu îşi împarte timpul intre şcoală şi muzică. Simona se pregăteşte acum să intre în Ansamblul „Maria Lătăreţu“ a Şcolii Populare de Artă dar pe viitor vrea să meargă la Academia de Poliţie.

Reporter: Cum reuşeşti să repeţi în condiţiile în care staţi mai multe fete în camera de cămin?

Simona Fota: La început am crezut că o să îmi fie foarte greu, mai ales că mai sunt şi în clasa a IX-a şi mă gândeam că nu-mi cunosc colegele de cameră, nu ştiam dacă sunt înţelegătoare dar acum după ce le-am cunoscut mă înţeleg foarte bine cu ele, nu au nicio problemă cu mine. Chiar le place când mă apuc să repet, uneori chiar mă pun ele să le cânt. Oricum de luna viitoare mă voi muta din cămin pentru că tatăl meu mi-a cumpărat o garsonieră şi atunci nu voi mai deranja pe nimeni atunci când repet.

Reporter: Ce experienţă muzicală ai în spate până în prezent?

Simona Fota: Am început să cânt din clasa a III-a dar la Şcoala Populară de Artă am venit abia în clasa a VII-a  şi în prezent sunt în anul III la clasa doamnei Camelia Argint. Nu am o experienţă... Am participat la mai multe concursuri şi festivaluri printre care la Stejari unde am luat locul III şi la Bustuchin unde am luat menţiune.

Reporter: Cine te-a îndrumat către muzica populară?

Simona Fota: Profesoara mea de româna din clasa a III-a, doamna Ileana Cechie, a descoperit că am voce dar spre Şcoala Populară de Arte m-a îndrumat tatăl meu care se cunoaşte cu Ştefan Popescu, directorul adjunct al Şcolii Populare de Arte.

Reporter: De ce ai ales Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi nu un liceu de muzică?

Simona Fota: Nu eu am ales acest colegiu, iniţial mi-am dorit să învăţ în alt colegiu dar acum m-am obişnuit şi chiar îmi place, nu sunt adevărate zvonurile, dacă înveţi niciun profesor nu are treabă cu tine.

Reporter: Cum te descurci cu piesele, ai şi creaţii proprii?

Simona Fota: Nu, până în prezent nu am nicio creaţie a mea dar îmi doresc foarte mult să îmi compun singură. Piesele actuale sunt culese de la artişti renumiţi cum sunt Filofteia Lăcătuşu, Maria Apostol sau Maria Lătăreţu dar mai am şi trei piese de la o bătrână din sat trebuie doar să lucrez la melodie.

Reporter: Dacă ai putea să schimbi ceva în actualul nostru sistem, ce ai schimba?

Simona Fota: Cu siguranţă aş schimba oamenii, comportamentul acestora. Nu îmi plac oamenii care încalcă legea motiv pentru care vreau să urmez Academia de Poliţie din Bucureşti.

Reporter: Mai ai emoţii când urci pe o scenă sau eşti deja familiarizată?

Simona Fota: Emoţii sunt de fiecare dată când sunt pe scenă dar după ce cânt prima melodie acestea dispar, încep să mă obişnuiesc şi cu ceilalţi concurenţi sau în cazul emisiunilor, cu cei din echipa de filmare.

Reporter: Costumele tale populare sunt doar din zona Gorjului sau ai şi din alte zone?

Simona Fota: Pot spune că am o colecţie de costume populare lăsate de bunica mea care a decedat anul trecut. Până acum am 61 de costume populare cu care mă mândresc şi pot spune că absolut toate sunt specifice gorjeneşti formate din cămaşă, poale, şorţuri, opinci şi maramă.

Reporter: Crezi că muzica populară mai are multe de spus în contextul actual?

Simona Fota: Cu siguranţă mai are de spus multe, a existat întotdeauna şi va exista întotdeauna, motiv pentru care în prezent mă pregătesc să intru în Ansamblul Artistic „Maria Lătăreţu”.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: