Balul Liceelor la Târgu Jiu. Când!

Universitatea „Constantin Brâncuși” și liga studenților organizează, la sfârşitul lunii, Balul Liceelor 2017. S-au înscris deja 19 licee din Târgu Jiu și Motru, acestea urmând să-și trimită reprezentanții pentru a obține titlul de Miss sau Mister Balul Liceelor 2017. Elevii vor avea de înfruntat probe de aptitudini, de cultură generală și de eleganță, spun organizatorii. Participarea este gratuită, evenimentul având loc, pe 30 martie, în Complexul Anna Events de pe Insulița Jiului. „Noi am contactat mai multe licee din Gorj, numai că vom avea doar 19 participanți, zece fete și nouă băieți, câte doi reprezentanți de la fiecare liceu. Sunt cei care au fost locul I la balul lor din clasa a IX-a. O să fie proba de prezentare generală, prezentator este Fere, cunoscut mai ales în București. A lucrat cu mai multe vedere precum Alexandra Stan. O să fie proba de cultură generală din domenii precum română, geografie, istorie. O să fie proba de aptitudini și proba de eleganță”, a spus Georgiana Spineanu, reprezentant UCB Târgu Jiu.

Invitat special la Balul Liceelor Târgu Jiu este The Dreamers, iar premiile constau în produse cosmetice și alte surprize. Printre liceele participante se numără Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul Energetic, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” și Colegiul Național „George Coșbuc” din Motru.

Vizualizări: 891

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: