Bani europeni pentru instruirea funcţionarilor din Târgu Jiu

Zeci de funcţionari şi şefi din Primăria Târgu Jiu, dar şi consilieri locali, vor fi şcoliţi pe un proiect pe fonduri europene. Proiectul „CALITATE = EFICIENŢĂ = PERFORMANŢĂ” va fi implementat timp de 16 luni. Fondurile obţinute sunt de 418.000 lei.

„Este un proiect pe fonduri europene, care cuprinde şi societăţile din subordine care n-au fost prinse într-un sistem de calitate”, a anunţat primarul Marcel Romanescu, care a precizat că va fi actualizată toată baza de date. Romanescu a spus că este vorba de 45 de angajaţi de la primărie, plus 30 de consilieri locali şi şefi din instituţiile subordonate. „Ne aşteptăm la o relaţionare mult mai bună între funcţionari şi la un circuit mai bun al documentelor”, a mai spus Marcel Romanescu. (A.A.)

Vizualizări: 468

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: