Bătute de vecin şi amendate de poliţişti

Două femei din Baia de Fier, noră și soacră, s-au ales cu o bătaie zdravănă aplicată de vecinul acestora din cauza unui conflict spontan. Femeile au considerat că un câine al bărbatului latră prea tare așa că i-au cerut socoteală. Până la o bătaie în toată regula nu a mai fost decât puţin. Cele două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele fiind chiar internată în spital. Cert este că afemeile agresate și vecinul bătăuş au fost amendați de polițiști pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii spun că este vorba de un conflict mai vechi între vecini și că și unii și alții au apelat la violență. ”Este vorba de un conflict spontan pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. S-au provocat reciproc ajungând la lovire dar nu într-un mod foarte grav, este mai degrabă o răzbunare. Polițișii au intervenit pentru aplanarea conflictului și au fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea liniștii și ordinii publice întrucât nu a vrut niciunul la momentul respectiv să depună plângere. Au fost sancționați contravențional cu amendă de o mie de lei bărbatul și câte 300 de lei femeile”, a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Vizualizări: 946

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: