Băut la volan, a avariat o mașină parcată

Un tânăr băut a scăpat de sub control mașina pe care o conducea și a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului.

În noaptea de 2/3 septembrie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați telefonic de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că i-ar fi fost avariat autoturismul care era parcat în fața locuinței sale, din satul Moi, comuna Bâlteni.

Polițiștii au aflat că un tânăr din localitate, în timp ce conducea pe drumul comunal, ar fi acroșat cu partea din față autoturismul parcat pe marginea carosabilului.

Tânărul de 22 de ani a fost testat pentru alcool, rezultând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Vizualizări: 1,293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: