Boza, la ședința liderilor SMEO. Ce s-a decis!

Liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia au avut luni două ședințe în urma cărora au stabilit în ce condiții ar putea ajunge la forme extreme de protest până la finalul lunii octombrie. Sindicaliștii cer majorări salariale începând din acest an și un fond de premiere care să reducă dezechilibrele salariale. La una din ședințe a participat și managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza.

Boza a fost invitat la ședința Biroului Executiv al SMEO. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a spus care au fost solicitările sindicaliștilor. „Am convenit ca luni, în ședința comisiei de negociere, să fie luate în discuție două solicitări ale noastre. Prima se referă la majorarea tuturor salariilor din companie din acest an, a doua la un fond de premiere care să rezolve discrepanțele salariale pentru persoane care au aceeași funcție și aceeași meserie”, a spus Căldărușe.

După întâlnirea cu Boza, liderii SMEO s-au întrunit în Consiliul de Coordonare, format din circa o sută de persoane. „În unanimitate am luat decizia să recurgem la forme extreme de protest dacă aceste solicitări ale noastre nu vor fi materializate în primă fază într-un document scris”, a spus Căldărușe. Acesta a spus că Sorin Boza a cerut o mică amânare în situația în care rectificarea de buget a CE Oltenia nu va fi aprobată în ședința de guvern din această săptămână. „Dacă nu va fi aprobată săptămâna aceasta și va fi cealaltă, vom face atunci comisia de negociere, dar nu mai putem aștepta mult, că este aproape finalul lunii octombrie”, a spus liderul sindical.

Vizualizări: 6,169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: