Câlnic: Oamenii au ieșit la muncă pe ulițele satelor

Așa da! Sătenii din Câlnic au ieșit la muncă pe ulițele satului. Oamenii au răspuns la îndemnul autorităților locale și au participat la acțiunile de curățenie desfășurate în fiecare sat al localității.


Spiritul civic încă există în mediul rural! O dovedesc zilele acestea câțiva săteni din comuna Câlnic. Oamenii s-au unit și au început să taie toată vegetația de pe marginea drumurilor. Acțiunile au avut loc în satele Didilești și Câlnic, iar alături de oameni au fost și consilierii locali.
„Țin să le mulțumesc, și pe această cale, tuturor celor ce au fost prezenți la aceste acțiuni de curățenie, pentru tot efortul depus și pentru spiritul civic de care au dat dovadă, și să îi rog, în măsura în care timpul le permite, să ne fie alături și la alte acțiuni. Totodată, țin să îi asigur, pe fiecare în parte, de tot respectul și de toată aprecierea mea. Haideți în număr cât mai mare alături de noi!” , a fost mesajul primarului din Comuna Câlnic, Dumitru Vulpe.

Vizualizări: 1,151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: