Reacțiile corpului la temperaturi extrem de ridicate. Când să te îngrijorezi!

Criza climatică face ca mercurul din termometre să indice temperaturi din ce în ce mai ridicate. Un nou raport arată că luna trecută a fost cea mai fierbinte lună iunie iar acum urmează cea mai fierbinte lună iulie.

Medicii au explicat ce se întâmplă cu corpul tău în prag de caniculă și la ce trebuie să fii atent pentru a rămâne în siguranță.

În mod normal, corpul tău este obișnuit cu un anumit interval de temperaturi, de obicei de maxim 36-37 de grade. Când temperatura exterioară trece de 38 de grade e momentul să fim atenți la reacțiile corpului. 

Atunci când creierul tău simte o schimbare va încerca să îți ajute corpul să se răcească.

Există o serie de moduri diferite prin care creierul încearcă să răcească organismul. Unul dintre aceste moduri este transpirația. Porii se deschid, corpul transpiră și transpirația se evaporă, ceea ce răcește corpul.

Al doilea mod în care corpul se răcește este prin dilatarea vaselor și creșterea ritmului cardiac, ceea ce ajută la eliberarea excesului de căldură.

Atunci când ești expus la temperaturi ridicate, devine mai greu pentru corp să încerce să țină pasul cu răcirea. Iar dacă mediul în care te afli este cald și umed, transpirația nu se evaporă la fel de ușor, ceea ce face ca temperatura corpului tău să crească și mai mult. Cu cât umiditatea este mai mare, cu atât mai mici sunt temperaturile de care ai nevoie.

Temperaturile ridicate din corpul tău pot duce la deteriorarea creierului și a altor organe vitale.

Bătrânii, persoanele cu afecțiuni medicale cronice, precum și copiii prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire din cauza căldurii.

Persoanele în vârstă și persoanele cu afecțiuni medicale cronice pot fi mai puțin predispuse să simtă și să reacționeze la schimbările de temperatură și pot lua medicamente care agravează efectele căldurii. 

Animalele de companie sunt, de asemenea, supuse la un risc mare. Pe această vreme, nu trebuie să lăsați niciodată un copil sau un animal de companie în mașină, nici măcar pentru un minut.

Galerie foto



Vizualizări: 1,284

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: