Ce se întâmplă săptămâna aceasta la Zbor Hub Târgu Jiu

Zbor Hub Târgu Jiu invită tinerii din comunitate să ia parte la o serie de ateliere și evenimente interactive, menite să sprijine dezvoltarea competențelor esențiale pentru o lume în continuă schimbare. Zbor are un program zilnic, de luni până vineri, de la 13:00 la 20:00, iar participarea este gratuită. Zbor este un spațiu gestionat de Federația  START cu sprijinul BCR.

Programul săptămânal este structurat în jurul celor cinci piloni fundamentali ai programului
Zbor – educație financiară, educație despre sustenabilitate, dezvoltare personală, educație
antreprenorială și educație digitală & AI. Programul Zbor Hub Târgu Jiu în săptămâna 16-20 iunie este:

Luni, 16 iunie
 Deschidem săptămâna cu atelierul „Capcane sau conexiuni?” susținut de Larisa Ciulpan, începând cu ora 15:00. Ce alegi când cauți evadare – distrageri toxice sau legături reale?  Între 16:30 și 18:00, spațiul este rezervat proiectelor organizațiilor partenere.

Marți, 17 iunie
 Ziua este dedicată socializării prin două sesiuni de Speed Friending – între 15:00 și 16:30, respectiv 18:00 și 19:30. Între cele două sesiuni, în intervalul 16:30 – 18:00, spațiul este alocat proiectelor partenerilor Zbor.

Miercuri, 18 iunie
 De la 15:00 la 16:30, Dr. Cristina Căliman susține atelierul „BTS de la neurologie”, o incursiune captivantă în culisele neuroștiinței explicată pe înțelesul tuturor. De la 16:30 la 18:00, continuăm cu o sesiune de Board Games, pentru relaxare, colaborare și distracție.

Joi, 19 iunie
 Ziua începe cu o sesiune extinsă de Hang Out & Study, între 13:00 și 17:00. Apoi, între 17:00 și 19:00, ne jucăm serios în cadrul Leadership Games – exerciții interactive despre influență, cooperare și decizii.

Vineri, 20 iunie
 Încheiem săptămâna cu un atelier dedicat abilităților de comunicare. De la 10:00 la 11:30, Cristian Tudoran susține „Atelierul de public speaking”, unde tinerii vor învăța cum să vorbească clar, convingător și cu încredere în fața unui public. După-amiaza, între 15:30 și 17:00, spațiul este alocat organizațiilor partenere.

Programul complet, detalii suplimentare despre evenimente și alte activități pot fi găsite pe:
 • Instagram: @zborhub.tgjiu
 • Facebook: Zbor Hub Targu Jiu
 • TikTok: @zborhub.tgjiu

Vizualizări: 494

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: