Ce spune Poliția despre furturile din cariere miniere

Carierele miniere unde nu se mai exploatează sunt la cheremul hoților. Cel puțin așa susține un fost salariat, citat de Digi24.

„Role, motoare, lemn, cărbune. Se fură aceste piese. Situația este dezastruoasă! La Poiana, aceste utilaje au fost descompletate de anumite piese”, a spus fostul angajat al Complexului Energetic Oltenia.

Poliția a deschis patru dosare penale pentru furturi sau tentative doar la o carieră minieră. „În perioada 2021 până în prezent, la nivelul Poliției orașului Rovinari au fost înregistrate 3 dosare penale privind infracțiunea de tentativă de furt și un dosar penal privind infracțiunea de furt din perimetrul carierei miniere Poiana. În toate cele 4 dosare penale, sesizările au fost efectuate telefonic prin dispeceratul Poliției orașului Rovinari. În 3 dintre acestea, apelurile au fost primite din partea agenților de securitate care asigura paza perimetrului carierei, iar în cel de-al patrulea dosar sesizarea a fost efectuată de către dispeceratul CEO Rovinari”, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj, citată de digi24.ro

Managerul Dan Iulius Plaveti a spus doar că va verifica problema semnalată, de care nu a fost informat până în prezent.

Vizualizări: 2,304

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: