CEO se laudă cu activitatea din 2017

Rezultatele pe care Complexul Energetic Oltenia le-a făcut publice pentru activitatea pe anul trecut arată că 2017 a fost un an mai mult decât bun pentru producătorul gorjean de energie. Cifrele arată creşteri cel puţin în privinţa producţiei de cărbune şi a celei de energie, CEO consolidându-şi astfel poziţia pe piaţă, în ciuda greutăţilor cu care se confruntă.

Chiar dacă are veşti ce nu sunt pe placul activiştilor de mediu, CEO se mândreşte cu o creştere de 11,5% a producţiei de cărbune în comparaţie cu anul anterior, producţia pe 2017 ajungând la 22,5 milioane tone.

„În anul 2017, producţia de cărbune realizată de CE Oltenia a fost de peste 22,5 milioane tone  (în creştere cu cca. 11,5% faţă de anul 2016), cu o descopertă de cca. 117 milioane mc (în creştere cu cca. 13% faţă de anul 2016), cele mai mari livrări de lignit înregistrându-se de la EMC Roşia-Rovinari, EMC Motru şi EMC Jilţ. În cursul anului trecut, în sectorul minier, au fost efectuate lucrări de mentenanţă la aproximativ 200 de utilaje, cheltuielile aferente (peste 65 milioane de lei) fiind mai mari cu peste 16% faţă de cele efectuate în anul anterior. Întreruperile accidentale ale utilajelor au scăzut în 2017 faţă de 2016 cu cca. 28%”, menţionează compania într-un comunicat de presă.

Pentru a obţine aceste rezultate, CEO a trebuit să îşi aducă personalul la lucru chiar şi câte 7 zile din 7, faţă de 5 zile cât e programul normal. Nu mai puţin de 10 luni din anul trecut personalul a trebuit să lucreze suplimentar. Compania a făcut însă faţă cerinţelor pieţei energetice, realizând o producţie totală de 15 Twh, obţinută prin funcţionarea, în medie, a 8 grupuri energetice. În perioadele de vârf compania s-a mobilizat şi a pus în funcţiune şi 11 grupuri, reuşind astfel să asigure un sfert din necesarul de energie al României.

„În anul 2017, CE Oltenia a funcţionat în medie cu  8  grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 24% din piaţa de energie şi de cca. 40% din serviciile de sistem necesare la nivel naţional. În perioada de iarnă, CE Oltenia a funcţionat inclusiv cu toate cele 11 grupuri energetice disponibile, atingând în repetate rânduri cota de piaţă de 30%. Cea mai îndelungată perioadă de funcţionare a fost înregistrată de grupul energetic nr.6 de la SE Rovinari care a cumulat peste 8200 ore de funcţionare pe parcursul anului 2017”, mai precizează CEO.

Vizualizări: 809

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: