Cinci ore despre Electra! Concluzia: nu comentăm!

Cinci ore au durat vineri discuţiile care au avut loc la SNLO, despre piaţa lignitului şi înfiinţarea Electra. Cu toate acestea, concluziile prezentate presei au fost de genul „au fost nişte discuţii intermediare, am convenit să nu comentăm foarte mult în această fază”. Surse sindicale susţin însă că s-a vorbit despre necesitatea reducerii costului cărbunelui cu minim 10% în 2011, ceea ce ar presupune o reducere drastică de personal, pe care nimeni nu are curajul de a o aduce în discuţie. La şedinţă au participat directorii companiilor din minerit şi energie, liderii de sindicat şi parlamentarii PDL.

Sindicaliştii din minerit au avut săptămâna trecută mai multe discuţii pe marginea strategiei energetice a României până în 2030. Din datele actuale rezultă că energia produsă pe lignit este scumpă în raport cu alte tipuri de energie şi că trebuie luate măsuri pentru reducerea costului cărbunelui. Problema a fost abordată şi în cadrul şedinţei de vineri, de către Constantin Bălăşoiu, viitorul director al Electra. Potrivit unor declaraţii neoficiale făcute de sindicaliştii prezenţi la discuţii, atât în sectorul minier, cât şi în termo, trebuie luate măsuri drastice de reducere a costurilor cu circa 20%. O reducere de 10% ar trebui operată chiar anul viitor. Deşi nu s-a vorbit în termeni concreţi, şi directorii şi liderii de sindicat ştiu că asta implică reduceri masive de personal, care ar putea depăşi ordinul sutelor. Oficial, toată lumea s-a ferit să facă declaraţii, pe motiv că s-a convenit ca Bălăşoiu să prezinte presei un punct de vedere. La ieşirea din şedinţă, Bălăşoiu a spus doar: „Nu fac nicio declaraţie”.

Doar Adrian Marciuc, preşedintele USME Jilţ, a confirmat ieri că au fost discuţii despre piaţa lignitului şi înfiinţarea Electra. „S-a vorbit despre necesitatea reducerii costurilor, dar nu s-a ajuns la discuţii concrete despre restructurări sau lucruri de genul acesta. Cred că vom mai avea câteva discuţii în următoarele săptămâni”, a explicat Marciuc.

Militaru: „Miercuri vom şti dacă se înfiinţează Electra”

Singurii care au dat declaraţii vagi au fost parlamentarii Severus Militaru şi Cosmin Popescu. ”Nu prea avem ce să vă spunem. Am vorbit despre Electra. Domnul Bălăşoiu ne-a prezentat o situaţie detaliată a ceea înseamnă această companie, o imagine amplă pe care nu o aveam până acum. Înfiinţarea Electra înseamnă viitoul mineritului şi energiei,”  a declarat deputatul Cosmin Popescu.

Parlamentarii spun că s-a discutat despre ambele variante, dacă va fi sau înfiinţată compania anul acesta. „Eu sper din tot sufletul că această companie se va înfiinţa deoarece înseamnă foarte mult pentru sistemul minier din Gorj. Vom afla sigur dacă Electra se va înfiinţa după data de miercuri, când ar trebui să intre pe ordinea de zi a guvernului un proiect de act normativ, care să reglementeze situaţia Fondului Proprietatea. Vineri mai este încă un proces despre contestarea companiei, iar după toate astea vom afla ce va fi, dacă sunt şanse ca Electra să fie înfiinţată anul acesta”, a declarat deputatul Severus Militaru.

Singurul dintre cei trei parlamentari care a refuzat să comenteze acest subiect a fost senatorul Ion Ruşeţ. „Nu vă dau nicio declaraţie. Am vorbit cu o parte a presei, cu dumneavoastră nu mai vorbesc”, a declarat Ruşeţ.

Vizualizări: 235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: