Ciurel se auto-invită la protestul salariaţilor CE Oltenia împotriva lui

Managerul CE Oltenia Laurențiu Ciurel a schimbat placa înainte cu o zi de marele protest anunțat de sindicatele care îi cer demisia. Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia a vorbit ieri deschis despre problemele din unitatea pe care o conduce de câțiva ani și a spus că situația este atât de dificilă încât și el și-ar dori să fie în piață alături de protestatari, dacă ar ști că acest gest ar ajuta la redresarea CEO.

Miile de mineri pe care sindicatele le anunță pentru azi în centrul orașului par să nu îl fi lăsat indiferent pe Laurențiu Ciurel, care, pentru prima dată în ultimii ani, pare să abordeze problemele din CEO pe un alt ton. Ieri acesta a transmis un mesaj de susținere pentru protestatari, asta deși în piață sindicaliștii vor cere mai mult ca sigur demisia sa, așa cum au făcut-o și cu o săptămână în urmă. „Dacă aș fi sigur că se strigă acolo anumite lucruri sau se solicită anumite lucruri, păi m-aș duce și eu să particip la mitingul acesta. Aș fi chiar bucuros pentru că poate doar asta nu am încercat. Dacă urmăriți presa economică, am tras semnale de alarmă că va veni vremea. E foarte aproape luna în care în sistemul energetic românesc nu o să mai încapă nici hidro, nici cărbune, nici gaz, nici nimic. De câte ori e o pală de vânt mai mare se depășesc recorduri, se pun în funcțiune parcuri eoliene noi”, a declarat Ciurel, încercând să explice că sursele alternative de energie scot de pe piață producătorii tradiționali, inclusiv termocentralele CEO.

„Acțiune justificată”

Dacă în urmă cu un an, la un protest similar, Ciurel a fost la un pas de a fi luat pe sus de către protestatari pentru că a venit în mijlocul lor fără să le prezinte vreo soluție pentru redresarea companiei, acum managerul privat și-a schimbat atitudinea. Tonul pare cu totul altul, asta poate și pentru că, între timp, minerilor nu le-au fost date nici un fel de vești bune cu privire la viitorul lor.

„Consider acțiunea justificată. Nimeni nu poate fi bucuros când i se taie din venituri și reacția este, pe undeva, normală. Am toată simpatia pentru cererile angajaților. Nimeni nu își dorește să taie din venituri, dar situația companiei este foarte, foarte complicată și o complică foarte mult prețul CO2 și aiureala cu regenerabilele”, a comentat Ciurel.

Negocieri cu șaorme și disponibilizări de mii de oameni

Managerul privat nu poate spune dacă anul acesta vor fi dați oamenii afară, dacă le vor fi reduse salariile, asta pentru că nu au fost stabilite încă cifre clare, dar confirmă că au fost discuții cu cei de la Fondul Monetar Internațional care cer o reducere a personalului cu aproape o treime. Asta ar însemna că vreo câteva mii de angajați ar rămâne pe drumuri, nimeni neștiind dacă li se vor mai oferi salarii compensatorii ca altă dată, acum sindicatele fiind ori decapitate, ori susținătoare ale administrației. „S-a sugerat cam ca 30% din personal să dispară într-un fel sau altul pentru că s-au făcut comparații cu companii similare minerești din străinătate și s-a văzut că în Polonia se produc 60 de milioane de tone cu 12.000 de angajați, iar noi cu 14.000 de salariați facem 20 de milioane de tone și au zis că așa ar cam trebui să arătați”, a menționat Ciurel.

Managerul privat a menționat că va continua negocierile cu liderii sindicali până când va fi găsită o soluție convenabilă ambelor părți. Pentru sindicaliștii care ies azi în stradă Ciurel a menționat că e gata să facă cinste liderilor care vin la negocieri cu șaorme și cafele, doar să nu se ajungă la o grevă generală, grevă pe care nu o găsește firească, atâta timp cât negocierile nu sunt finalizate în termenul prevăzut de lege. „Le transmit că stăm aici și negociem. Le spun, uite fraților, acesta e bugetul, puneți mâna pe banii din el și eu nu vreau să vi-i dau. Dacă se găsește o soluție stăm aici, le luăm șaorme și cafele până găsim soluții, dar nu cred că soluțiile astea există. Au fost scenarii, nu 2000 de oameni, să vedem cu 3000 de oameni, dar când pleacă trebuie să le dai niște bani. Dacă există soluții, nu am nimic împotrivă. Dacă ajungem în august cu sacii doldora de bani, a fost un an extraordinar, nu mai plouă, nu știu ce se întâmplă, deși vă spun că nu va fi așa, atunci o să împărțim niște bani. Nu pot de acum să dau vrabia de pe gard, trebuie să știu ce am de împărțit. Dacă se ajunge la grevă generală ne uităm ce scrie la lege, care spune că trebuie să asiguri 33% din capacități. Legea spune că în perioada de negocieri, până pe 19 februarie, nu ar trebui să existe genul acesta de acțiuni. Grevă se poate face doar după 19, dar nu generală pentru că suntem o ramură privilegiată, care de-a lungul vremurilor a beneficiat de multe lucruri”, a mai spus Ciurel.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: