Competiție în premieră în Parâng, dar fără gorjeni

Aproape 100 de pasionați ai sporturilor extreme, unii fiind campioni recunoscuți inclusiv la nivel internațional pentru rezultatele lor, au participat sâmbătă la o competiție inedită în Parâng, dar fără ca printre aceștia să fie vreun gorjean.

Toma Coconea, participant la concursuri extrem de dure în Alpi și nu numai, și-a invitat prietenii, dar și pe cine a dorit să se alinieze la linia de start, la o alergare pe munte contra telescaunului care îi duce pe turiști în stațiunea Parâng. Dacă în stațiunea situată pe partea cealaltă a muntelui, la Rânca, a fost liniște, în zona Văii Jiului a fost multă animație, mai ales că aici au ajuns campioni precum Tiberiu Ușeriu și Ciprian Bălănescu.

Câștigătorul ultimelor două ediții ale ultramaratonului de la Cercul Polar s-a antrenat în trecut în Parâng pentru a putea ajunge la performanțele pe care le are acum, el menționând că de data aceasta a venit doar pentru a fi alături de prietenul său Toma Coconea.

Și, deși pare greu de crezut, la finalul cursei au fost alergători care au ajuns înaintea telescaunului, câștigător al cursei fiind un alergător din Brașov, care a scos puțin peste 21 de minute. Cursa cu telescaunul a durat cu câteva minute mai mult, campionul Viorel Pălici menționând că a venit „setat” de acasă pentru a ajunge primul în vârful Parângului și exact asta s-a și întâmplat.

Vizualizări: 898

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: