Controale în bazele drumarilor din Gorj

Au fost făcute verificări în bazele drumarilor din Gorj. Șeful Direcției Regionale Craiova a venit, astăzi, în control în zonele Bengești-Ciocadia și Rânca. 

Verificările vin in contextul în care zona montană din Gorj este sub cod galben de ninsori și viscol. Cosmin Petruț, directorul DRDP Craiova, a declarat că vrea să se asigure că utilajele sunt pregătite să intervină și că și deservenții sunt prezenți în baze. 

"Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, continuă inspecțiile în bazele de deszăpezire. Având în vedere că ANM a emis un cod galben pentru zonele montane, astăzi au fost verificate bazele din administrarea SDN Târgu-Jiu, au fost verificate stocurile de material antiderapant, stocurile de carburant, prezența deservenților cât și starea de funcționare a utilajelor", anunță drumarii.

Până acum, iarna a fost blândă și utilajele pentru deszăpezire au stat mai mult pe dreapta. S-a acționat doar în zonele montane. Revizia drumurilor naționale se face zilnic, în special, pe tronsoanele unde pot apărea probleme. Printre porțiunile "sensibile" sunt Defileul Jiului, zona Godeanu, drumul național care leagă orașul Novaci de Rânca, podurile și viaductele.

Galerie foto


Vizualizări: 949

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: