Cresc copaci prin acoperișul unei clădiri simbol din Târgu Jiu

Lucrările de modernizare a Casei de Cultură din municipiul Târgu Jiu ar putea începe într-o lună. Este ultima promisiune a autorităților locale. Investiția ar fi trebuit să fie demarată mai devreme. Municipalitatea pune întârzierea pe seama proiectului tehnic. Acesta a fost depus deja și urmează să fie semnat ordinul de începere a lucrărilor. În tot acest timp, clădirea s-a degradat văzând cu ochii, iar, prin acoperiș, au început să crească și copaci.

Tencuiala se desprinde oriunde te-ai uita, treptele s-au măcinat, pereții sunt scorojiți, iar prin acoperiș plouă. Interiorul este un dezastru. De când a fost închisă sala de spectacole, nu s-a mai făcut nimic, iar totul începe să capete proporțiile unei ruine.

Cu toate acestea, municipalitatea face un anunț. Lucrările de reabilitare ar putea începe în această vară, promite viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

„Am avut emoții cu proiectul tehnic. Este o întârziere de 6-7 luni. Trebuia depus în 3 luni. Din momentul în care a fost depus proiectul tehnic, nu văd ce probleme ar putea apărea la Casa de Cultură, dar prefer să fiu rezervat în ceea ce privește mai ales proiectele mari pentru că pot aluneca oricând pe o pantă periculoasă. Cred că, în această vară, ar putea începe lucrările. Vorbim de săptămâni, maximum o lună până când se va da ordinul de începere”, a explicat viceprimarul Bogdan Bejinaru, într-o emisiune la Tele3.

Pe sala de spectacole a fost pus lacătul în 2015, după tragedia din Colectiv. Atunci pompierii au verificat toate Casele de Cultură și au constatat că spectatorii n-ar putea fi evacuați la timp în caz de tragedie așa că a fost pus lacătul pe ușa sălii de spectacole. Și așa a rămas de atunci.

Primăria a plătit un milion de euro ca să cumpere clădirea de la sindicatele care o administrau. Acum așteaptă alte patru milioane de euro de la Compania Națională de Investiții, care se va ocupa de proiectul de modernizare. La final, clădirea va fi reabilitată total. Lucrările ar trebui să fie gata într-un an.

Galerie foto






Vizualizări: 3,481

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: