Creţan, schimbare de discurs după angajarea la CEO

Preşedintele Sindicatului Lignitul Oltenia, Constantin Creţan, de obicei critic cu administraţia, şi-a schimbat discursul după ce şi-a văzut visul cu ochii şi a fost angajat la Complexul Energetic Oltenia. Creţan a spus despre protestul minerilor de miercuri că nu a fost unul spontan, ba chiar a atras atenţia asupra faptului că ar fi ilegal.

Constantin Creţan a fost angajat acum câteva zile referent la Complexul Energetic Oltenia, cu jumătate de normă. Creţan are nevoie să îşi completeze vechimea în muncă, în vederea pensionării, şi a găsit înţelegere la administraţia companiei.

Problema este însă că liderul sindical, dintr-un mare critic al administraţiei, a devenit acum un susţinător. Creţan a spus la Radio Infinit că nu crede că protestul minerilor, care a avut loc miercuri în trei cariere diferite, a fost unul spontan. „Nu ştiu cât este de spontan. Neştiinţa unor lideri care nu cunosc legislaţia a dus la acest lucru. Noi nici nu avem voie, pe perioada negocierii Contractului Colectiv de Muncă, să facem proteste. O asemenea responsabilitate eu nu mi-aş asuma”, a spus Constantin Creţan.

Liderul sindical a spus că nici nemulţumirile oamenilor nu sunt reale. „Nu ştiu cât sunt de reale aceste nemulţumiri, pentru că am vorbit cu un grevist, Boltaşu, din zona Rovinari, şi el nu pune decât problema lui, că ar fi primit alţii clase. Ei nu înţeleg că prima armonizare s-a făcut pentru salariile mici. De data aceasta, la negocierea Contractului Colectiv de Muncă, se creşte pe clasă cu 19%”, a spus Creţan, care a vorbit şi despre creşterea primelor pe care cei 13.300 de salariaţi le vor primi în cursul anului.

Vizualizări: 3,504

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: