Victorie pentru gorjeni în amicalul cu Neftchi Baku!

Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu și-au continuat în această săptămână seria meciurilor de pregătire din presezon. CSM Târgu Jiu a participat la turneul de meciuri amicale ”Elemer Tordai”, de la Sibiu unde a pierdut primul meci, disputat în compania echipei CSM Târgu Mureș, scor 78-83 iar în cel de-al doilea meci s-a impus în fața unei echipe care evoluează în FIBA Europe Cup, Netftchi Baku, din Azerbaijan, scor 83-81.
După ce și-a făcut încălzirea în primul amical din presezon cu echipa a doua a CS Vâlcea, scor 101-54, CSM Târgu Jiu s-a deplasat la Sibiu, pentru Turneul Elemer Tordai. Gorjenii au onorat invitația primită din partea clubului ardelean de a participa la un turneu de tip Final 4, la care au luat startul CSU Sibiu, CSM Târgu Mureș, Neftchi Baku și CSM Târgu Jiu.
În urma programului stabilit de organizatori, CSM Târgu Jiu a dat în primul meci peste CSM Târgu Mureș, o echipă care are ca obiectiv în acest sezon, calificarea în play-off-ul Ligii Naționale. Nou promovată pe prima scenă a baschetului românesc și cu un lot schimbat în mare parte, echipa din Târgu Jiu au oferit o replică extrem de solidă formației din Târgu Mureș. Cele două grupări și-au împărțit perioadele de dominare dar, la final, mureșenii s-au impus cu 83-78.
Gorjenii s-au confruntat în cel de-al doilea meci al turneului sibian cu azerii de la Neftchi Baku, echipă care reprezintă Azerbaijanul în cupele europene. Meciul a fost unul spectaculos, în care gorjenii au câștigat primul și ultimul sfert, iar meciul a fost decis în ultima secundă, pe inspirația lui Stefan Gribinic, care a transformat o aruncare de 3 puncte și a adus victoria CSM Târgu Jiu, scor 83-81.
Pe lângă faptul că a reușit coșul victoriei, Stefan Gribinic a fost și cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu în partida cu azerii. Baschetbalistul sosit în această vară la CSM a reușit 20 de puncte.
CSM TÂRGU JIU – NEFTCHI BAKU (AZERBAIJAN)
83-81 (22-20, 16-28, 16-20, 29-13)
CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan 5p, Stefan Gribinic 20p, Mihai Cârcoană 5p, Luca Cârstea 8p, Mihnea Dănău, Lewis Djonkam 14p, Alex Berca 15p, Octavian Miss Badea, Collin Cooper 12p, Modibo Diaby 3p, Dan Ciumbrudean 1p, Harris Dineo. Antrenor: Vanja Miljkovic.
Vizualizări: 105
Distribuie Trimite pe WhatsApp