Crimă pentru o casă care nici măcar nu e a lor

Scene de groază pe străzile din Țăndărei, unde o ceartă între doi frați s-a transformat într-o tragedie. Cei doi s-au luat la bătaie din cauza unei case cu teren – locuință care, culmea, nu aparține familiei și nici nu este de vânzare.

Bărbatul de 46 de ani a fost înjunghiat mortal de fratele său mai mic, de 43 de ani, chiar în mijlocul străzii. Conflictul a degenerat rapid, iar în scandal au intervenit și rude sau prieteni, care acum sunt considerați complici la crimă.

„Din primele verificări a rezultat faptul că cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma evenimentului, două persoane au suferit leziuni, ambele fiind transportate la spital. Unul dintre bărbați, cel înjunghiat, a decedat”, a declarat Daniel-Sebastian Savu, inspector-șef IPJ Ialomița.

Locul a fost imediat împânzit de forțe de ordine: jandarmi, polițiști și trupele speciale au blocat străzile și au instituit filtre rutiere pentru prinderea agresorului și a complicilor săi – doi bărbați și o femeie.

„Conflictul a fost aplanat și, alături de jandarmi, a fost restabilită ordinea publică. În prezent, nu există niciun risc pentru cetățenii din Țăndărei. Patru persoane au fost reținute și introduse în arestul IPJ Ialomița”, a transmis Andreea Loghin, purtător de cuvânt IPJ Ialomița.

Vecinii, obișnuiți deja cu violențele din zonă, privesc totul cu teamă și neputință: „Am văzut toată poliția pe aici. E o stradă liniștită, dar ce s-a întâmplat, s-a întâmplat”, a spus un localnic.

Țăndăreiul a devenit în ultimii ani un punct fierbinte pe harta crimelor și luptelor de stradă. Vara trecută, cinci bărbați au fost reținuți după încăierări sângeroase. Iar anul trecut, peste 250 de polițiști și jandarmi, sprijiniți de câini de urmă și un elicopter, au blocat orașul pentru a destructura două clanuri rivale. Atunci, 50 de persoane au fost audiate, iar 19 au fugit, pe numele lor fiind emise mandate europene de arestare.

Localnicii spun că trăiesc cu frica zilnică și mulți ar pleca din oraș dacă ar avea unde:

„S-au bătut, s-au omorât... Nu vă lasă să treceți. E închis!”, a povestit un alt martor.

Vizualizări: 1,525

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: