Criză de gelozie cu urmări penale

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj, a fost reținut de poliție după ce și-a amenințat concubina prin mesaje, orbit de gelozie. Temându-se pentru viața ei, victima, o femeie de 47 de ani, nu a stat pe gânduri, aceasta a alertat imediat autoritățile apelând serviciul de urgență 112.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a transmis mai multe mesaje vocale amenințătoare, în urma unui conflict cu partenera sa. Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au deplasat la domiciliul femeii, unde au constatat veridicitatea celor sesizate.
Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu în favoarea victimei, în conformitate cu prevederile legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, iar în urma cercetărilor, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru în cursul zilei de 14 iulie, cu propuneri legale.
Vizualizări: 1,037
Distribuie Trimite pe WhatsApp