Cum mai pot fi achiziționate locuințe cu TVA de 9%, după ce taxa crește la 21%

Persoanele care vor să achiziționeze o locuință în acest an mai pot beneficia de cota redusă de 9% TVA doar dacă semnează un antecontract, până la 31 iulie 2025, și achită un avans de 20%, urmând să facă plata integrală (să încheie contractul de vânzare-cumpărare) până la 31 iulie 2026. Acest regim fiscal se aplică celor care nu au cumpărat un apartament cu cotă redusă de TVA începând cu ianuarie 2023 și este valabil pentru locuințele cu o suprafață utilă de maximum 120 mp, a căror valoare nu depășește suma de 600.000 lei.

Potrivit noilor reglementări fiscale, ce urmează a fi adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, cota redusă de TVA de 9% în domeniul imobiliar dispare, aceasta urmând a fi uniformizată la 21%, noua valoare generală a taxei.

Începând cu 2023, pentru apartamentele cu o suprafață utilă de maximum 120 mp și o valoare de maximum 600.000 lei, cota de  TVA a fost de 9%, majorată de la 5% cât fusese anterior.

„Dacă până în 2023, TVA la apartamentele de maximum 600.000 de lei și 120 mp era de 5%, această taxă a fost majorată la 9%, pentru ca acum să fie uniformizată cu toate celelalte domenii și majorată de la 19% la 21%. Totuși, cei care își doresc o locuință nouă încă o mai pot cumpăra cu cota redusă de TVA de 9%, dar doar dacă se grăbesc să încheie un antecontract și să plătească un avans de 20% până la finalul acestei luni, cu promisiunea că vor achita integral prețul până la 31 iulie anul următor. Și mai este o condiție: cumpărătorii trebuie să nu fi achiziționat deja un apartament cu cotă redusă de 9%, dupa 1 ianuarie 2023. În caz contrar, vor plăti pentru noua locuință un TVA de 21%, taxă care se va regăsi în prețul de achiziție a apartamentului”, a declarat Liria Themo, manager de Marketing al complexului rezidențial Atria Urban Resort.

Un alt aspect important de luat în seamă este și acesta: chiar și în cazul existenței unui antecontract semnat și al  avansului plătit până la 31 iulie 2025, dacă dezvoltatorul nu finalizează locuința până la 31 iulie 2026, clientul o va achiziționa cu un TVA de 21% după această dată.

Vizualizări: 454

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: