Cumnatul lui Ponta după gratii. Mama şi sora aşteptate la DNA!

Procurorii anticorupţie l-au reţinut marţi noaptea, după 17 ore de audieri, pe omul de afaceri Iulian Cristian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Surse judiciare susţin că la audieri vor fi chemate şi sora premierului, Alexandra Herţanu, şi mama acestuia, Cornelia Naum, care prin firma lor de contabilitate ar fi ajutat mai mulţi oameni de afaceri să fraudeze bugetul de stat. Alţi trei administratori de firmă au ajuns în arestul poliţiei, iar mai mulţi politicieni PSD din Prahova au fost puşi sub control judiciar. Prejudiciul din dosar este estimat de procurori la 7,8 milioane lei.

Iulian Cristian Herțanu, soțul sorei lui Ponta, este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală, pentru ultima dintre infracțiuni riscând până la 15 ani de închisoare dacă probele anchetatorilor sunt „beton”. El a fost reținut alături de alți doi oameni de afaceri de la firme implicate în realizarea rețelei de canalizare de la Comarnic, dar și de Liviu Munteanu, cel care i-a urmat în funcția de administrator la Grossmann Engeenering Group SRL din primăvara anului trecut și care, pe parcursul audierilor, s-a decis să colaboreze cu anchetatorii, DNA cerând însă arestarea preventivă a tuturor.

Procurorii anticorupție spun că firma controlată de cumnatul lui Ponta s-a asociat cu Euroconstruct Trading 98 SRL, controlată de apropiați ai lui Traian Băsescu și Elena Udrea, asociația formată de cele două companii propunându-și să modernizeze rețeaua de canalizare din Comarnic pe fonduri europene. Proiectul trebuia să fie gata de doi ani, însă acum nu doar că lucrările nu sunt gata, dar DNA a comunicat că 54% din valoarea lucrării, adică 7,8 milioane de lei a fost deturnată, banii fiind încasați în numerar de cei implicați în afacerea respectivă. „Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:   deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului a sumei totale de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de SC GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări);  sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit)”, a menționat DNA.

Afacerile grupărilor Ponta-Udrea

„Grupul infracțional” constituit în jurul cumnatului premierului îl include și pe șeful Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, dar și pe fiul său, Vlad, care este deputat PSD, precum și pe deputatul Sebastian Ghiță, cel care plănuia să fie în fruntea PSD dacă prietenul său Victor Ponta devenea președinte, toți fiind sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Ieri, șeful Guvernului a avut o reacție față de ancheta respectivă, dar nu a explicat cum de cumnatul său s-a asociat în 2012, când el dădea jos cu guvernul Boc, tocmai cu o firmă de casă a lui Băsescu și Udrea, deși, probabil, prin țară ar fi existat și alte companii să realizeze un contract de o asemenea valoare. Ponta a ținut ieri să spună doar că nu se implică în ancheta procurorilor și că a fost nevoit să îi ceară scuze mamei sale pentru că a fost târâtă în acest scandal, odată cu declanșarea anchetei la Grossmann Engineering SRL ieșind la iveală și afacerile în care sunt implicați ceilalți membri ai familiei premierului. Dintre toți, firma cumnatului o duce însă cel mai bine, în ultimii trei ani, de când Ponta e la guvernare, întâmplător sau nu, contractele obținute de Herțanu au depășit 25 de milioane de euro, lucru despre care nici măcar Elena Udrea nu a vorbit în campania electorală, când părea să fie dușmanul de moarte al actualului premier, deși, la cum se vede acum, lucrurile nu stăteau nici pe departe așa, mai ales că, în trecut, deputatul de Târgu Jiu a fost avocat al lui Dorin Cocoș.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: