Dăncilă a câștigat alegerile în Gorj

Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a luat mai multe voturi duminică decât Klaus Iohannis, chiar dacă acesta din urmă a câștigat la o diferență de circa 30 de puncte procentuale la nivel național, dacă ținem cont și de votul românilor din străinătate.

Dăncilă a obținut în Gorj 51,86% din voturi, iar Klaus Iohannis 48,14%. Candidatul PNL a câștigat în municipiile Târgu Jiu și Motru, dar în mediul rural a fost preferată Dăncilă.

Viorica Dăncilă a obținut în Gorj 77.880 de voturi, iar Iohannis 72287 voturi. 

În Gorj s-au prezentat la vot 152.303 persoane, reprezentând 51,17% din numărul celor înscriși pe liste.

Potrivit unor surse, PSD a câștigat în doar cinci județe, toate din sudul țării, acestea fiind Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Giurgiu. Interesant este că în Dolj a câștigat Iohannis, la fel și în Vîlcea.

Galerie foto


Vizualizări: 5,946

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: