David Popovici, calificat în cea de-a doua finală olimpică!

Românul David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris. El s-a clasat pe poziția a doua în seria sa cu un timp de 47,66 și are al cincilea timp, astfel că va fi în finală de miercuri.

David Popovici s-a calificat marți seara în finala probei de 100 de m liber de pe locul doi în serie. Seria a fost câştigată de chinezul Zhanle Pan (47.21).

Britanicul Matt Richards, care la 200 metri a pierdut la două sutimi aurul în faţa lui Popovici, nu a reuşit calificarea în finala probei. Finala este programată, miercuri, de la ora 23.39.

Sportivul, care luni seara a cucerit aurul olimpic la 200 metri liber, a recunoscut că a avut lacrimi în ochi la momentul intonării imnului României.  "Am şi avut lacrimi în ochi de emoţii, la imn, la interviuri. De la 9 ani am visat la acest moment şi m-am pregătit pentru el. Am făcut o cursă bună, dar grea, pe ultimii 50 m am simțit adversarii lângă mine. Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut, dar şi celor care nu au crezut în mine. Sunt bucuros, habar nu am ce va fi la 100 m liber! ", a declarat David Popovici la zona mixtă.

”Nu am intrat în bazin ca să câştig o medalie, ci ca să mă bucur de acest moment. Să fii la Jocurile Olimpice, să concurezi cu cei mai buni este un privilegiu. Şi tocmai pentru că nu am luptat pentru medalie am reuşit să o câştig. A fost o cursă de câini, aşa am simţit-o. Îl vedeam pe american că este în faţă, ştiam că în stânga mea este germanul. Nu mi-am permis o secundă să o las moale. Am făcut cursa pe care mi-o doream. Nu am plecat nici prea tare, nici prea încet şi da, mă bucur că am scris istorie. Am ştiut că am câştigat de când am atins panoul la sosire. Se aprind luminiţe în funcţie de locul ocupat: locul 1 – o luminiţă, locul 2 – două luminiţe. Nu sunt eu cel mai deschis om, dar pe podium mi-au dat lacrimile. Am visat la acest moment de când eram mic. La 11 ani, pe tortul meu aniversar scria Tokio 2020. Dacă eu am reuşit, un băiat obişnuit crescut în Pantelimon, atunci poate oricine, prin determinare, perseverenţă şi muncă”, a mai spus Popovici.

Galerie foto


Vizualizări: 939

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: