Deputatul Văcaru vrea rentă viageră pentru olimpici

Fostul prefect de Gorj, Alin Văcaru, deputat PSD, vrea să vină în Parlament cu o propunere legislativă pentru elevii olimpici. „Toţi sportivii care au obţinut medalii olimpice primesc o rentă viageră, pe viaţă, sume destul de consistente. Eu cred că şi olimpicii la matematică, la chimie şi la alte discipline importante ar trebui să beneficieze de această rentă viageră. Sunt proiecte pe care le voi depune în perioada imediat următoare”, a declarat Alin Văcaru. Momentan, acesta a depus amendamente la Legea Fondului Funciar. „Am depus câteva amendamente referitoare la Legea Fondului Funciar, am fost preşedintele Comisiei de Fond Funciar atunci când am fost prefect şi ştiu acele lacune legislative. Sunt amendamente în beneficiul primarilor şi al Comisiei Judeţene de Fond Funciar”, a precizat Văcaru.

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: