Director nou la o instituție importantă din Gorj

Direcția Sanitar Veterinară Gorj va avea un nou director! Schimbarea se va produce începând cu prima zi a noului an. Sorin Ștefănescu va fi schimbat din funcție, iar în locul lui la conducerea instituției va fi colegul său, Florin Gorcea. 

Sorin Ștefănescu se află la conducerea instituției de la începutul acestui an și susține că ar mai fi avut proiecte pe care să le ducă la bun sfârșit.

„A venit o decizie de schimbare a mea din funcție, prin care se precizează că mandatul va înceta cu data de 31 decembrie. Cumva, nu mă așteptam să fiu schimbat de la conducerea instituției așa de repede, dar asta este. Mai aveam proiecte pe care să le finalizez și asta pentru că, în această perioadă am încercat să aduc un suflu nou instituției. Sper ca lucruri bune să se întâmple în continuare și sub conducerea noului director, pe care îl felicit și îi urez succes. Nu vreau să cred că schimbarea aceasta are vreo implicație politică, legat și de acel episod cu domnul Ion Iordache, dar vom vedea cu timpul dacă a fost așa sau nu”, a declarat, directorul DSV Gorj, Sorin Ștefănescu.

Presa a relatat despre un conflict între directorul Sorin Ștefănescu și senatorul Ion Iordache, care a fost soluționat în instanță deoarece Ștefănescu s-a opus decontării valorii animalelor.

Tribunalul Gorj a stabilit ca DSV să despăgubească firma care deține centrul de vânătoare, GREENADEL PROD SRL, cu suma de 7.839.237,36 lei, pentru că sacrificarea a sute de mistreți în centrul de vânătoare.

Decizia a rămas definitivă în luna octombrie a acestui an.

Vizualizări: 6,070

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: