Directori de școli din Gorj, reclamați la minister

Mai mulți directori de școli din Gorj au fost reclamați la Ministerul Educației. O echipă trimisă de ministrul Ecaterina Andronescu a venit să verifice sesizările din teritoriu. Au fost făcute plângeri la adresa conducerilor liceelor din Turburea și Stoina. Inspectorii școlari așteaptă acum raportul celor de la Minister.

Ion Ișfan, inspectorul general al ISJ Gorj, a explicat că este obișnuit cu astfel de situații. Sunt reclamații care se fac de fiecare dată când se schimbă ministrul. Săptămâna trecută, o echipă de la Ministerul Educației a ajuns în Gorj să verifice mai multe sesizări. „Au fost probleme la Turburea. Au fost niște sesizări acolo. Au fost probleme la Stoina, unde nu s-au făcut niște restrângeri de activitate unde trebuia să fie făcute. E vorba de catedra la limba română și la învățământul special, la CJRAE aveau niște nelămuriri. Așteptăm să vedem la ce concluzii ajung dânșii. Cum se schimbă miniștrii, sunt reclamagii peste tot. Eu sunt obișnuit cu asta. S-au schimbat opt sau nouă miniștri de când sunt eu inspector general”, a transmis Ișfan.

În ceea ce privește activitatea ISJ, aici nu au fost făcute reclamații. Ișfan așteaptă să primească și concluziile acestor controale. „Nu a fost verificată activitatea Inspectoratului Școlar. La doamna ministru s-au primit sesizări. N-am vrut să întreb ce anume s-a reclamat. Când vor face raportul, vom afla ce a fost acolo. Din discuțiile care s-au purtat în școli, din ce mi-a spus adjunctul meu, care a însoțit echipa de la Ministerul Educației, nu cred că vor fi probleme”, a mai spus șeful învățământului gorjean.

Vizualizări: 2,933

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: