Doi soți din Dănești, bătuți crunt de un vecin: Lasă-mă! Ajutor, mă omoară!

Doi cetățeni din comuna Dănești, județul Gorj, au trăit clipe de coșmar după ce au fost bătuți cu bestialitate de către alți vecini.  Este vorba despre familia Dorobanțu, doi cetățeni care s-au mutat în localitatea gorjeană doar de câțiva ani, iar de atunci și până în prezent totul s-a transformat într-un adevărat calvar. Conflictul ar fi pornit de la o parcelă de pământ pe care soții Dorobanțu o revendică, însă vecinii se opun.


Săptămâna trecută, cei doi soți au luat bătaie soră cu moartea, și asta după ce au încercat să o apere pe o altă vecină care era agresată de bărbatul recalcitrant. Ultimul scandal a pornit de la un cămin de unde pornește o conductă de apă.

Loredana Butnariu, nepoata primarului din localitate, căci ea este prima victimă, ar fi avut o ceartă cu o altă vecină care voia să se racordeze la căminetul său, însă aceasta nu a fost de acord. Revoltat pe situație, bărbatul, deși nu avea nicio implicare în cearta celor două femei, s-a dus val vârtej către Loredana și a început să o bată. I-a întors mâna la spate, fiindu-i provocate leziuni.

”Am fost bătută de domnul Ciobanu. Nu am înțeles nici eu motivul. Eu am avut o ceartă cu o vecină pe care nu am lăsat-o să se racordeze la țeava mea de apă. Scandalul dintre noi s-a încheiat. Am venit la doamna Maria și am stat de vorbă, după care voiam să plec acasă. La poartă mă așteptau acești oameni și s-au luat de mine. A venit, m-a amenințat, mi-a dat cu pumnul în spate și mi-a sucit mâna la spate. M-a împins și am avut noroc că m-am sprijinit de poartă, altfel dădeam cu capul de stâlp”, a spus Loredana.

Maria Dorobanțu, femeia bătută crunt, a văzut cele întâmplate și a ieșit imediat la poartă pentru a-și salva vecina. Scandalul nu s-a oprit aici, iar după câteva minute, vecinul nervos nu a mai stat pe gânduri și s-a repezit asupra femeii cu pumnii și picioarele. După ce a fost lovită de nenumărate ori, bărbatul ar fi vrut să o arunce într-un șanț mai abrupt, iar femeia încercând să se salveze și-a rupt câteva degete de la o mână.

”Joia trecută, vecina noastră avea o discuție mai aprinsă cu o altă vecină. Totul a plecat de la un racord de apă. După cearta pe care a avut-o, am chemat-o la mine să vorbim, după care a plecat acasă. Când am urcat la etaj, am auzit-o țipând. Am văzut-o că era bătută și am fugit desculță să o pot salva. A venit și soțul cu mine. Am sunat primarul și i-am spus să vină repede că nepoata sa este luată la bătaie, dar a ajuns după ce ne-a omorât în bătaie. Eu îl filmam cu telefonul. După care, a văzut că-l filmez și a venit la mine. Mi-a dat cu pumnul în față, în ureche. A sărit și soțul, i-a dat un pumn în tâmpla dreapta și a dat cu el asfalt. M-am luptat singură și cu el și cu soția lui. M-am gândit ca bărbatul meu să nu facă vreun infarct, având probleme cardiace. Din bătaie, m-au trecut pe altă parte a străzii și voiau să mă arunce intenționat să dau cu capul de un cap de pod. Atunci mi-am rupt degetele, am încercat să mă salvez. Am țipat la nora mea să vină să ne salveze. Toți erau în stradă și se uitau ca la circ, nimeni nu ne-a salvat. Soția individului mi-a furat și cercelul care mi-a căzut când eram bătută. A venit poliția și salvarea. Am 30 de zile de medical”, a spus Maria Dorobanțu.

Soțul bătut, Mihai Dorobanțu, fost polițist în București, s-a ales cu arcada spartă, după ce vecinul bătăuș i-a aplicat o lovitură cu pumnul.

”Ultimul scandal s-a petrecut joia trecută, după ce noi am văzut că a bătut-o pe Loredana. Ne-a declarat faptul că este protejat de un procuror și că nimeni nu are ce să-i facă. Era soția mea în fața porții și strica la el să nu o mai bată pe Loredana. S-a enervat când i-am zis că o să fim martori și că am văzut că a bătut-o. A venit la soție, a lovit-o, iar apoi m-a lovit și pe mine cu pumnul. Ne-au bătut cu pumnii și picioarele. Toți vecinii se uitau, dar nimeni nu a intervenit. Am 9 zile de îngrijiri medicale”, a spus Mihai Dorobanțu.

Primarul din Dănești, Emilian Rusu, fiind și el martor în acest dosar, spune că a fost și el la fața locului, dar după ce scenele de violență au luat sfârșit: ”Între cele două familii, conflictul este de câțiva ani, motivul fiind legat de la un teren. Când am ajuns acolo era domnul Dorobanțu plin de sânge, iar doamna avea leziuni la o mână. A venit salvarea și poliția, apoi noi am plecat.  O să fiu și eu chemat, dar voi spune ceea ce am văzut. M-au sunat că există un conflict de acolo. Am mai participat la scandalurile lor, dar nu la bătăi”, a spus primarul.

Cei doi soți, dar și Loredana au depus plângere în acest sens, iar poliția a deschis un dosar penal. ”Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind vorba despre un dosar penal. Un bărbat de 52 de ani din comuna Dănești, în aceeași zi, ar exercitat acte de violență asupra unei tinere de 25 de ani din localitate și asupra a doi soți de 50 de ani”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPG Gorj.

Soții Dorobanțu spun că le este teamă să mai iasă pe stradă, iar când vine seara, toate ușile la casă sunt închise de frică. Întreaga scenă a fost filmată cu telefonul mobil, iar oamenii spun că nu vor da înapoi. De asemenea, i-am contactat și pe agresori, însă au refuzat să ofere un punct de vedere legat de ceea ce s-a întâmplat.

Imaginile sunt mult prea dure pentru a putea fi prezentate în spațiul public, dar au fost depuse la dosar.

Vizualizări: 3,309

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: