Doliu în familia unui primar din Gorj 

Este doliu în familia primarului din comuna gorjeană Slivilești, Sorin Bucurescu. Mama edilulul, medic cunoscut și respectat, Doina Bucurescu, a decedat.


Sute de cunoscuți au transmis mesaje de condoleanțe. Fiica primarului Sorin Bucurescu a transmis un mesaj emoționant.


"Mi-ai rupt sufletul, mamaie! ?
Ai fost un exemplu de bunătate, iertare și credință. Ai fost o bunică grijulie și minunată, o enciclopedie, o carte cu povești care nu se terminau niciodată, ai fost un medic de excepție, ai ajutat atâtea mame disperate, ai tratat atâția copii bolnavi, ai salvat vieți, ai fost respectată și lăudată de toată lumea și mai presus de toate, ai rămas un om simplu și bun, gata să ajute oricând pe oricine. Ai fost cea mai inteligentă persoană pe care am cunoscut-o, cu o memorie și o minte sclipitoare, cea mai optimistă, curajoasă și puternică femeie pe care nu am auzit-o nici măcar o dată să se plângă de ceva. 

Îți mulțumesc pentru toate dățile când m-ai luat de mână ca să merg cu tine peste tot, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la tine, pentru dojenirile și mângâierile tale, pentru tot ce îmi povesteai despre noi, despre familie, despre strămoșii și rădăcinile noastre. Tu le știai pe toate.

Îți mulțumesc, mamaie că mi-ai purtat de grijă și te-ai interesat de mine chiar dacă am ales să plec de acasă, că tu m-ai ascultat mereu, că nu m-ai certat sau jignit niciodată nici măcar cu un cuvânt și că mi-ai arătat mereu cât de mult mă iubești. 

Îți mulțumesc că ți-ai dorit să-l cunoști pe Cezar, strănepotul tău și că am reușit să ți-l aduc să-l vezi. El o să știe despre tine, despre tot ce ai făcut, despre ce om de calitate ai fost, cât ai muncit și cât te-ai sacrificat pentru familie și gospodărie.

Îți mulțumesc pentru modul cum mi-ai vorbit toată viața ta, cald și frumos, pentru felul în care m-ai tratat mereu și pentru contribuția ta la creșterea mea.

Îți mulțumesc pentru copilăria mea, pentru toate amintirile pe care le am cu tine și că mi-ai insuflat să iubesc Cojmăneștiul.

Sper că acolo Sus, în Împărăția Cerurilor, să te reîntâlnești cu toți cei dragi ție de care iți era atât de dor, cu tatăl tău pe care l-ai pierdut când erai mică și despre care îmi povesteai mereu cu lacrimi în ochi despre cum l-au luat în război și nu s-a mai întors, cu mama și sora ta și cu bunicii tăi care te-au crescut și care te-au susținut cu greu ca să devii cine ai fost. Ei aveau nevoie mai multă de tine acolo. Să slujești lui Dumnezeu și să vindeci toți copiii, așa cum ai făcut pe Pământ. 

Te iubesc, rămâi în sufletul meu pentru totdeauna și o să aștept mereu să apară pe ecranul telefonului meu "Mamaie Doina"! 
Iartă-i pe toți cei care ți-au greșit și iartă-mă și pe mine că nu am putut să fac mai multe pentru tine! Poartă-ne de grijă de acolo de unde ești până ne vom revedea și odihnește-te în pace, în loc cu căldură și lumină, mamaia noastră bună!

Ești îngerul nostru acum! 
Rămas-bun și drum lin către eternitate!"

Vizualizări: 5,000

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: