Dosar de mită la medic: Cerea dublu dacă bolnavul avea două tipuri de cancer

Investigațiile anchetatorilor în cazul şefei Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava arestate pentru luare de mită au pornit de la denunțul familiei unui pacient căruia i-ar fi fost amânat tratamentul luni de zile și aprobat doar după ce i-ar fi dat bani doctoriței, scrie Monitorul de Suceava. Medicamentul comandat ar fi venit în aproximativ două săptămâni, însă între timp pacientul murise.

Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, medicul Anca Ababneh Dumitrovici fiind reclamată că a cerut și a primit bani pentru prescrierea tratamentului pentru cancer, iar în iunie 2022 a fost făcut un al doilea denunț. În acest caz, doctorița era reclamată că nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași, în monitorizarea căruia pacientul s-a aflat până la un moment dat. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic.

Conform Parchetului Tribunalului Suceava, în perioada aprilie 2022-ianuarie 2023, în mod repetat, ar fi cerut și primit diferite sume de bani (câte 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora. „Banii și produsele alimentare au fost primite pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, spun procurorii.

Unul dintre cazuri iese în evidență - în 13 decembrie 2022, medicul ar fi cerut și primit de la un pacient 100 de lei. Bolnavul, care suferea de două forme de cancer, a pus în documentele medicale pe care i le-a înmânat doctoriței suma de 50 de lei. Medicul a răsfoit documentele, a găsit banii și i-a dat înapoi, spunându-i că are două forme de cancer, conform Monitorul de Suceava. Pacientul ar fi pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care le-a înmânat medicului, care i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit. Ultima sumă de bani primită, din seria celor 64 documentate de anchetatori, a fost în după-amiaza zilei în care a fost reținută, când ar fi primit de la ruda unui pacient 200 de lei.

Potrivit acestora, în doar o săptămână din luna decembrie a anului trecut, doctorița ar fi primit mită bani și bunuri de 62 de ori.

Articolul întreg AICI

Vizualizări: 2,084

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: