Face artă din lemn și trăiește din asta

Sculptura în lemn este meseria de bază pentru un bărbat din județul Gorj. Face artă din lemn de peste 60 de ani, iar asta l-a dus pe cele mai înalte culmi. Este vorba despre un sculptor din localitatea Crasna. Cu o daltă și un mai, bărbatul pune pe lemn simboluri Pelasgo-Getice. A ajuns să vândă porți chiar și la mănăstiri.

Rotaru Nicolae are peste 80 de ani, iar de la vârsta de 14 ani nu a făcut nimic altceva decât să-i dea viață lemnului. De la simboluri dacice care interpretează copacul vieții și până la simboluri solare sau colți de lup, bărbatul a devenit cunoscut la nivel național și internațional cu operele sale. Acesta spune că face parte din a treia generație de sculptori, învățând meserie chiar de tatăl său.

”Constitui a treia generație de lucrători în lemn la mine în familie. Eu, tatăl meu și bunicul. Lucrează și copiii, dar nu prea au timp, îi țin serviciile. Așa este peste tot. Ceea ce făcea tatăl meu era un adevărat mister, un domeniu pe care nu-l puteam defini”, a spus Nicolae Rotaru.

Gorjeanul spune că este foarte greu să lucrezi cu astfel de simboluri, iar dacă ai greșit este aproape imposibil de reparat. ”Simbolistica este o îndeletnicire care scoate tradiția la lumină. Este foarte grea, foarte exactă. Nu îți dă voie să pășești alături. Nu îți dă voie să treci de limite. Cum găsesc un simbol. Simbolul șarpelui, dintelui de lup”, a mai declarat sculptorul.

Operele sale au ajuns și peste hotare, fiind apreciate de străini. Operele sale sunt căutate de români și ajung să fie vândute ca pâine caldă la lăcașurile de cult.

”Am fost în câteva capitale europene. Am fost în Varșovia, Viena, Madrid, Paris. Îi interesau și se uitau cu o oarecare mod de înțelegere mai difuz așa. Nu știau ce fac eu acolo. Îmi spuneau să fac obiecte care au o aplicabilitate, o utilitate undeva. Acum am o poartă de lucru pentru Mănăstirea de la Vișina. O poartă de lemn la scară naturală. Este cu o simbolistică precreștină, pe care sunt eu axat. Cea de-a doua va fi cu simbolistică creștină. Mă încadrez în tematica edificiului”, a mai spus Rotaru.

Bărbatul spune că, din păcate, tradiția se pierde și sunt din ce în ce mai puțini sculptori în lemn. Nicolae Rotaru este ultimul meșter din localitatea Crasna și printre puținii existenți în județul Gorj.

Vizualizări: 1,996

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: