Fost concubin condamnat pentru încălcarea ordinului de protecție și tâlhărie

Judecătoria Motru a condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare un bărbat din comuna Podari, județul Dolj, pentru încălcarea unui ordin de protecție emis la solicitarea fostei sale concubine, dar și pentru sustragerea violentă a unui telefon mobil.
Faptele au avut loc în dimineața zilei de 12 martie 2023, când bărbatul a fost surprins la parterul blocului unde locuiește fosta sa parteneră, deși avea interdicție legală de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de aceasta, în baza unui ordin de protecție emis la 1 martie 2023.
Potrivit declarațiilor victimei, femeia a ieșit din locuință pentru a duce gunoiul, moment în care fostul concubin a abordat-o, a apucat-o de gât și i-a smuls din mână telefonul mobil și portofelul. Inculpatul a fugit imediat de la fața locului, fiind ulterior identificat de poliție, iar asupra sa a fost găsit telefonul sustras. Deși a negat agresiunea și susține că a cerut telefonul pentru a verifica cu cine comunica fosta parteneră, instanța nu a dat crezare acestei versiuni.
Instanța l-a condamnat pe bărbat la 9 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru încălcarea ordinului de protecție, conform Legii 217/2003. Judecătorul a stabili un termen de supraveghere de 3 ani, timp în care va trebui să respecte mai multe obligații legale, precum prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Podari; urmarea unui curs de calificare profesională.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 469
Distribuie Trimite pe WhatsApp