Fostul primar Păsărin, condamnat cu suspendare!

Fostul primar al comunei Bâlteni, Gheorghe Păsărin, a aflat joi verdictul în dosarul în care procurorii l-au anchetat inclusiv în stare de arest preventiv pentru câteva luni în cursul lui 2015.

Cercetările au fost conduse Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și l-au vizat inclusiv pe fostul viceprimar Dumitru Oprea, precum și pe o angajată a Primăriei Bâlteni, amândoi fiind acum achitați de către instanța de judecată. Păsărin s-a ales, în schimb, cu o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, condamnarea fiind dispusă la acuzația de conflict de interese.
Fostul primar mai fusese acuzat de comiterea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, uz de fals, delapidare, fals în declarații și luare de mită în formă continuată, pentru care a fost găsit nevinovat, verdictul nefiind unul definitiv. Păsărin a fost acuzat, printre altele, că a finanțat din bugetul Primăriei lucrările de reabilitare a unei biserici din localitate, lucrările fiind condiționate de plata către el a unor sume de bani, de executarea acestora ocupându-se firma soției sale.
Fostul edil a fost acuzat și că s-ar fi împroprietărit ilegal cu niște terenuri pe care, ulterior, le-a cumpărat Primăria Bâlteni, din banii de la bugetul comunei fiind suportate și cheltuieli pentru repararea mașinii personale a fostului edil.

Vizualizări: 603

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: