Fostul sediu al Poliției locale, cazare pentru medici? Ce spune conducerea primăriei

Primarul Marcel Romanescu a propus în cadrul unei ședințe a Consiliului Local identificarea unei soluții viabile pentru clădirea în care a funcționat în trecut secția Poliției Locale. Imobilul, aflat în proprietatea municipalității, include opt apartamente și un spațiu la parter, beneficiind și de o parcare în spate. Medicul cardiolog Alin Feraru, membru în Consiliul Local, a venit cu propunerea ca spațiile să fie folosite pentru cazarea medicilor rezidenți. Nu a fost însă o idee bună, în opinia municipalității.
Consilierii locali au stabilit să se facă o evaluare a clădirii pentru o estimare a costului, urmând a fi luată o hotărâre cu privire la destinația acesteia.
Primarul Marcel Romanescu a susținut că există mai mai multe variante care să fie luate în considerare și le-a transmis consilierilor să vină cu propuneri pentru acel spațiu:
"Clădirea respectivă era similară cu clădirea de lângă, era clădire de locuințe în trecut. Acolo avem opt apartamente, iar jos mai este încă un spațiu care este deservit și de o parcare în spatele acelui spațiu comercial, dar trebuie să facem ceva. Și hotărârea asta trebuie luată în consiliul local, veniți cu propuneri. Aș prefera mai bine la un moment dat să o scoatem la licitație sau să găsim o modalitate de închiriere, nu știu cine ar închiria în totalitate și cu spațiile de sus de cazare cum ar veni și cu partea comercială, dar trebuie să găsim o soluție pentru că stăm cu ea și nu stăm bine. Pe de altă parte, nu sunt dispus în momentul acesta, ținând cont de modul în care este conturat bugetul să o dăm cu titlu gratuit. Dacă găsim o formă de a o valorifica, nu țin neapărat să o scotem la vânzare. Are marele avantaj că există o parcare de cinci-șase autoturisme”, a subliniat acesta.
Propunerile nu au întârziat să apară, unii dintre consilieri au propus chiar transformarea acesteia în locuințe de tip ANL pentru medici, deși programul ANL este în prezent desființat.
Medicul cardiolog Alin Feraru, membru în Consiliul Local, a venit cu propunerea ca spațiile să fie folosite pentru cazarea medicilor rezidenți:
"Ați putea veni în ajutorul spitalului, care are un singur apartament pentru medicii rezidenți sau cei care vin din alte regiuni, undeva în Debarcader cu niște cartoane la geam. Sunt foarte mulți medici care vin de la Craiova sau din alte orașe”.
"Dacă la viitoarea rectificare bugetară Consiliul Județean va ține cont de necesitățile municipiului Târgu Jiu sunt dispus să transferăm clădirea Consiliului Județean", a declarat primarul Romanescu, subliniind că o eventuală colaborare cu Consiliul Județean ar fi posibilă doar în condițiile unei repartizări bugetare echitabile.
"Putem să transferăm Consiliului Județean dar în momentul în care vedem că și Consiliul Județean are grijă de autoritatea pe care o reprezentăm cu toții. Așa e fairplay. La ultima rectificare am primit 3 milioane de lei din cele 40 de milioane care au fost repartizate. Indiferent de indicatorii pe care o să îi avem în considerare, 3 milioane din 40 reprezintă sub 10% din suma care a fost repartizată autorităților publice locale și nu sunt dispus să mai fac niciun fel de concesie doar din partea autorității publice locale. În momentul în care ne punem la masă și ne raportăm la populație, ne raportăm la volumul de investiții, ne raportăm la ce doresc dumnealor, putem să găsim o soluție, dacă la următoarea repartiție Consiliul Județean promite pentru municipiul Târgu Jiu alocăm 10 milioane de lei și eu de bună credință pot să pun la dispoziția consiliului județean sau noi puteți pune acea clădire pentru medici”, a mai adăugat primarul.
Vizualizări: 1,930
Distribuie Trimite pe WhatsApp