Fotbalul revine pe Municipal. Intrare liberă la meciul din cupă!

Fotbalul revine pe Municipal cu o partidă din faza regională a Cupei României. Miercuri, 9 iulie, CSM Târgu Jiu primește vizita echipei AFC Nera Bogodinț, din Caraș-Severin, partida fiind programată de la ora 19:30.

CSM Târgu Jiu va avea parte de o săptămână intensă, cu două partide programate în Cupa României, faza regională. Gorjenii se vor confrunta cu câștigătoarele cupelor din Caraș Severin, AFC Nera Bogodinț, și Hunedoara, CS Gloria Geoagiu. Primul meci va avea loc miercuri 9 iulie la Târgu Jiu, cu echipa din Caraș, iar cel cu hunedorenii, în deplasare, pe 12 iulie.

Cupa României a ajuns la al partulea sezon în noul format şi va debuta în data de 9 iulie cu meciurile din faza regională, etapă care se va termina la 19 iulie cu şapte finale regionale. 

Formatul competiţiei prevede ca învingătoarele din fiecare judeţ să lupte pentru 7 locuri care le vor duce în turul următor. 

Pentru asta, reprezentantele din fiecare judeţ au fost împărţite în grupe de câte 3 echipe, câte 2 astfele de grupe în fiecare din cele 7 regiuni. 

Câştigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă şi se va califica în următoarea fază. 

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa 2 din Regiunea 4 alături de câștigătoarele din Hunedoara, CS Gloria Geoagiu, și Caraș-Severin, AFC Nera Bogodinț. 

În Grupa 1 din Regiunea 4 au fost repartizate campioanele din Mehedinți(CFR Turnu Severin), Arad (Unirea Sântana) și Timiș (CS Sânandrei Carani). Finala regiunii va fi găzduită, în data de 19 iulie 2025, de câștigătoarea Grupei 1. 

Galerie foto


Vizualizări: 334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: