Gest incredibil al celor de la Pandurii înainte de "finala" cu Botoșani

Pandurii joacă duminică, la Botoșani, meciul din ultima etapă de play-out, de care depinde rămânerea în Liga I. Antrenorul Flavius Stoican a spus despre jucătorii săi că sunt foarte determinați și chiar că au făcut un gest incredibil. Au plătit din banii lor biletele de avion, pentru a evita oboseala pe care ar fi adus-o parcurgerea a peste 600 de kilometri în autocar, adică a unui drum de aproape zece ore. Clubul Pandurii are probleme financiare, putând asigura doar celelalte cheltuieli legate de cazare, masă etc. "Mai rar așa ceva. Felicitări lor. Indiferent ce se va întâmpla, mă bucur că am avut șansa de a avea jucători de caracter", a spus Stoican în conferința de presă de joi, 1 iunie.

Jucătorii au luat bilete doar dus. Vor veni acasă cu autocarul, dar antrenorul spune că și-ar dori să fie petrecere în autocar, care să țină trei zile.

Flavius Stoican spune despre meciul cu Botoșani că este mai mult decât o finală și crede că va fi o partidă cu scântei. Stoican a spus că are două absențe în lot, Olivian Surugiu care se însoară și Paul Batin care s-a învoit încă de acum câteva luni, având un eveniment important în familie.

Vizualizări: 4,796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: