Horoscop 5 ianuarie

Berbec
În cursul dimineţii luaţi o hotărâre în urma căreia sunteţi nevoit să vă schimbaţi programul. Un prieten vă solicită sprijinul într-o problemă de sănătate şi ar fi bine să acceptaţi fără nici o ezitare. Este posibil să luaţi o decizie importantă şi definitivă cu privire la ruperea unor relaţii. În viitor, se va dovedi că aţi procedat corect.
Taur
Sunteţi anunţat că veţi pleca într-o călătorie în interes de serviciu. Această veste vă cam încurcă planurile, dar puteţi fi optimist: călătoria va determina schimbări benefice în relaţiile sentimentale. Sunt şanse să vă îmbunătăţiţi situaţia financiară. Nu este exclus să intraţi în posesia unei moşteniri. Şefii vă apreciază seriozitatea şi ideile constructive.
Gemeni
Puteţi aborda probleme importante din domeniul afacerilor şi sunteţi capabil să finalizaţi lucrări începute cu mai mult timp în urmă. Aveţi ocazia să rezolvaţi probleme financiare. Comunicarea cu prietenii şi cu partenerul de viaţă este foarte bună. Aveţi grijă să nu faceţi promisiuni pe care nu sunteţi sigur că le puteţi respecta!
Rac
Sunteţi foarte activ şi sociabil, ceea ce favorizează relaţiile de colaborare. Se pare că aveţi probleme sentimentale, dar optimismul dumneavoastră este mai puternic. Pe plan profesional şi din punct de vedere al sănătăţii nu aveţi nici un motiv de îngrijorare. Treceţi printr-o perioadă favorabilă pe plan sentimental, dar şi al câştigurilor materiale.
Leu
Aflaţi că trebuie să plecaţi urgent într-o delegaţie. Această schimbare de program nemulţumeşte întreaga familie, pentru că aveaţi alte planuri. După-amiază s-ar putea să fiţi indispus din cauza unui conflict cu o rudă mai în vârstă. Sunt şanse să aranjaţi o colaborare avantajoasă, care să vă aducă venituri considerabile.
Fecioară
Sunteţi nevoit să vă schimbaţi programul de mai multe ori. În prima parte a zilei, aveţi de făcut mai multe drumuri scurte în interesul partenerului de viaţă şi pentru cămin. Astăzi puteţi rezolva mai uşor problemele financiare. Pentru luarea deciziilor importante, puteţi să vă bazaţi pe intuiţie.
Balanţă
Au loc schimbări benefice în viaţa dumneavoastră, atât pe plan profesional, cât şi social. Metodele pe care le aplicaţi, deşi nu sunt pe placul tuturor, vă ajută să vă îndepliniţi obiectivele. Prietenii vă susţin, impresionaţi de entuziasmul şi optimismul de care daţi dovadă. În cursul serii, o rudă apropiată vă vizitează pe neaşteptate.
Scorpion
Zi prielnică schimbărilor importante pe plan profesional. S-ar putea să fiţi propus pentru o plecare în străinătate, la un schimb de experienţă sau un curs de perfecţionare. Aveţi ocazia să încheiaţi contracte avantajoase şi să faceţi cunoştinţă cu persoane importante. În general, astăzi este recomandabil să evitaţi discuţiile aprinse, pentru că pot degenera în ceartă.
Săgetător
Aveţi parte de un succes neaşteptat pe plan social şi financiar. Nu pierdeţi momentul favorabil, dar nici nu forţaţi nota. Plecaţi într-o călătorie în interes personal, care vă poate aduce beneficii materiale substanţiale. Partenerii de afaceri sunt de acord cu schimbările pe care le propuneţi, dar ar fi bine să ţineţi cont şi de părerile lor.
Capricorn
După o perioadă de dezamăgiri, astăzi sunteţi plăcut surprins de succese nesperate în domeniul financiar şi pe planul relaţiilor sentimentale. Ideile dumneavoastră ingenioase contribuie la finalizarea unei lucrări importante la locul de muncă. Vă recomandăm să nu refuzaţi cooperarea cu colegii de serviciu.
Vărsător
Vă ocupaţi de rezolvarea unei probleme financiare de care depinde reuşita unei afaceri. Pentru aceasta, sunteţi nevoit să plecaţi într-o scurtă călătorie în afara localităţii. Eforturile vă vor fi răsplătite din plin şi vă veţi recupera cheltuielile în scurt timp. Nu vă pripiţi în luarea unei decizii! S-ar putea să nu fie ceea ce pare la prima vedere.
Peşti
Aveţi tendinţa să fiţi excesiv de critic la serviciu. Vă ambiţionaţi să rezolvaţi o problemă complexă şi vă deranjează lipsa de interes a celorlalţi. După-amiază vă regăsiţi calmul şi buna dispoziţie. Sunt şanse să vă simţiţi foarte bine printre prieteni. E bine să vă gândiţi şi la relaxare, nu numai la muncă.

Vizualizări: 487

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: