În aceste condiții lucrau minerii. Fotografie virală!

O fotografie în care apare un miner ce lucra în subterat s-a viralizat rapid pe Internet. Ea a atras numeroase comentarii pe site-urile de socializare, în special din partea celor care au trăit pe pielea lor acele condiții vitrege de muncă. „Minele nu sunt pentru oricine, acolo putem spune că este într-adevăr iadul”, susține un fost miner.

În fotografia cu pricina apare un miner care lucra în abataj. Reprezenta una dintre cele mai solicitante munci, susțin cei care au experiență în domeniu.

„Abatajele erau poligoane sau bancuri de cărbune care erau proiectate prin două galerii de acces. Pentru alimentarea cu energie electrică, tot arsenalul de tehnică minieră legat de exploatarea mecanizată a cărbunelui, totul era făcut pe o galerie de aprovizionare directă până la limita abatajului respectiv. Trecerea de la Abatajele-cameră, la cele mecanizate au fost făcute tocmai prin dotarea cu tehnică minieră de exploatare. O parte din aceasta a fost împrumutată/cumpărată de la ruși, polonezi, unguri, care aveau combine grozave de străpungere în galeriile de înaintare. (...) Să fim sănătoși, tăicuță, toți cei mai vechi, din anii '70/'90, celor mai recent mineri, fiți binecuvântați de la Dumnezeu cu răbdare și sănătate!”, este mesajul miner.

„Toți ar trebui bagați aici! Să vadă  și să simtă fiecare ce ”ușoară” este munca în minerit. Să care pe umeri și ei și după aia să vină și să spună dacă merită oamenii banii pe munca respectivă și să nu-i mai ducă cu vorba despre pesionare, timp de doi ani”, a comentat un alt miner.

„Și eu am lucrat în abataj vreo trei patru luni, ca militar, în anul 1983, la Motru Horăști Boca. Am muncit foarte mult, în condiții inumane. Nu degeaba minerilor li se mai spune „șobolan pe gaură”.  Nu am cuvinte să mă exprim în ce condiții lucrează un miner, mizerie, umiditate, inclusiv pericolul prăbușirii în orice clipă a minei. Minerii sunt într-adevăr niște eroi. Deși a fost o perioadă scurtă, era să mor în trei rânduri. Minele nu sunt pentru oricine, acolo putem spune că este într-adevăr iadul”, mărturisește un alt miner.

„Aici trebuia băgat ministrul Budăi (n. red. Marius Budăi, fostul ministru al Muncii) pentru a aprecia munca minerului, să vadă cât de ușor este să dai din gură și să nu realizezi nimic”, este un alt comentariu.

Vizualizări: 2,220

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: