Încă 140 de mii de porci vor fi sacrificaţi

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat sâmbătă şi în cea mai mare crescătorie din România, de la Gropeni, din judeţul Brăila, circa 140 de mii de porci urmând a fi sacrificaţi începând de luni.

Potrivit directorului DSVSA Brăila, Gicu Drăgan, rezultatele trimise vineri dimineaţă la laboratorul naţional de referinţă au indicat prezenţa virusului pestei porcine la animalele de la crescătoria de la Gropeni, unde e un efectiv de 135.000-140.000 de animale.

”De luni începe eutanasierea tuturor animalelor. E o acţiune de lungă durată, care se va desfăşura pe durata a trei săptămâni - o lună. Cadavrele vor fi îngropate sau incinerate, se va merge alternativ, în incinta complexului”, a declarat directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Complexul de la Gropeni, Tebu Consult, care cuprinde trei ferme este cel mai mare din ţară şi al doilea din Europa.

Brăila era, înainte de declanşarea epidemiei de pestă porcină africană, al doilea judeţ după Timişoara în ceea ce priveşte efectivele de porcine crescute în ferme şi gospodării.

Vizualizări: 1,405

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: