Încă o funcție bine plătită pentru liberalul Robert Ciocioi

Robert Ciocioi, unul din coordonatorii campaniei electorale a PNL Gorj, a primit încă o funcție bine plătită, pe semnătura premierului Orban. 

"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Robert-Eugeniu Ciocioi se numește în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, pentru o perioadă de 5 ani", arată un ordin al premierului Orban din 19 august. Indemnizația pentru un astfel de post este de 14.560 de lei pe lună. 

 În iunie, Robert Ciocioi a fost numit membru în Consiliul de Administrație Filiala FNGCIMM Craiova, cu o remunerație lunară 2.500 de lei net.

Acesta mai ocupă și o funcție în consiliul de administrație al Minprest Serv SA Rovinari, societate la care acționar majoritar este Complexul Energetic Oltenia. 

Întrebarea este când a căpătat Ciocioi competențele necesare ocupării acestui post, prevăzute de Legea nr. 165/2016. "Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, exercită următoarele atribuții:

a) evaluarea și acceptarea rapoartelor privind pericolele majore, evaluarea notificărilor privind proiectarea și evaluarea notificărilor privind operațiunile la sondă sau operațiunile combinate și a altor astfel de documente care îi sunt prezentate;

b) supravegherea respectării dispozițiilor prezentei legi de către operatori și proprietari, inclusiv inspecții, control, investigări și măsuri de punere în aplicare;

c) consilierea altor autorități sau organisme, inclusiv a autorității semnatare a acordurilor petroliere, ANRM, pentru operațiuni petroliere offshore;

d) elaborarea planurilor anuale în conformitate cu art. 20;

e) elaborarea de rapoarte;

f) cooperarea cu autoritățile competente ale diferitelor state membre sau cu punctele de contact, în temeiul art. 26;

g) instituie o politică, un proces și proceduri pentru o evaluare completă a rapoartelor privind pericolele majore și a notificărilor prezentate în temeiul art. 10, precum și pentru supravegherea conformării cu dispozițiile prevăzute în prezenta lege, incluzând inspecții, investigații și măsuri de constrângere;

h) după caz, pregătește și pune în aplicare proceduri coordonate sau comune cu alte autorități din statele membre ale Uniunii Europene pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentei legi", arată textul de lege.

Vizualizări: 4,721

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: