Încă o serie de echipamente și aparatură medicală pentru Spitalul Județean

Consiliul Județean Gorj cumpără noi echipamente și aparatură medicală pentru cel mai mare spital din județ. Vorbim despre dotări ce vor ajunge, printre altele, în Secțiile Pediatrie sau Unitatea de Primiri Urgență. 

Valoarea achiziției este de aproximativ 800 de mii de lei. 

Printre altele, Consiliul Județean va achiziționa o stație centrală de monitorizare a pacienților, cu opt monitoare, cinci monitoare pentru funcții vitale pentru Secția Pediatrie, 

un aparat de hemofiltrare, două frigidere mortuare, o masă de autopsie și un electroelevator. 

"În momentul de față, dotarea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este insuficientă, unele echipamentele din dotare fiind depășite fizic și moral. Prin îmbunătățirea condițiilor de investigare și tratare a bolnavilor internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, se urmărește creșterea gradului de satisfacție al acestora, ridicarea standardului calitativ al spitalului, creșterea numărului de pacienți tratați, cât și creșterea numărului și tipului de servicii medicale. Pentru desfășurarea corespunzătoare a activității medicale, creșterea calității actului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, se impune dotarea corespunzătoare, în regim de urgență, pe loturi, a echipamentelor", motivează achiziția cei de la Consiliul Județean.

Vizualizări: 455

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: