Începe evaluarea națională pentru clasa a II-a

Evaluarea Națională la clasa a II-a începe pe 7 mai și se încheie pe 10 mai. Copiii vor susține testarea la Limba română scris, citit și la Matematică. Elevii vor avea la dispoziție 30 de minute, pentru a rezolva subiectele, în fiecare zi de testare.

Sălile în care se va desfășura evaluarea națională la clasa a II-a sunt, de regulă, sălile de clasă în care elevii învață în mod obișnuit.

Evaluarea Națională la clasa a II-a se desfășoară în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei școli.

Subiectele sunt împărțite chiar de învățătorul de la clasa respectivă, care este asistat pe toată durată evaluării de un al doilea profesor, care nu predă la acea clasă. Elevii se vor așeza în bănci așa cum obișnuiesc să o facă zilnic, subiectele fiind concepute pe 2 numere. Înainte de începerea testului, învățătorul le spune copiilor care sunt regulile evaluării. În momentul în care primesc testele, elevii trebuie să își scrie pe foaia de evaluare numele, prenumele și școala. Învățătoarelor le este interzis să le dea copiilor indicații despre rezolvarea subiectelor, să modifice testele sau să completeze rezolvările testelor. 

Vizualizări: 695

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: