INEDIT! Concurs de împins la piept. Unde! 

Un motrean organizează un concurs inedit. Este vorba de Florin Ruican care administrează Clubul Edy Gym din Motru și care vrea să-i provoace pe abonații sălii de forță și ai centrului de fitness la o competiție de ridicat greutăți pe care a denumit-o „Concurs de împins la piept”. Cei mai buni culturiști vor fi premiați de organizator. Competiția va avea loc în data de 29 aprilie.

La concursul de împins la piept pot lua parte toți abonații Clubului Edy Gym. Este vorba de circa 200 de persoane, mare parte fiind elevi din zonă. Este o competiție aflată la prima ediție. „Am zis să facem o competiție pe plan local să vedem cum au evoluat băieții. Este un fel de motivare, pentru că am văzut că tot sunt ambițioși copiii de la noi, de la Motru. 80% din abonați sunt numai elevi. Situația economică la Motru fiind mai precară, oamenii sunt mai rezervați ca și cultură a sportului, nu prea e promovat. Nu o facem ca și venit. Dacă suntem de atâția ani și nu ne-am extins, pentru că aceasta este conjunctura, este ca să încurajăm să se facă sport, ceea ce la noi nu se prea face”, a explicat Florin Ruican, administratorul Clubului Edy Gym din Motru.

Numeroase premii

Competiția va fi structurată pe trei categorii: până în 70 kg, între 70-80 kg, peste 80 kg. Va fi declarat câștigător cel care va face un număr cât mai mare de repetări cu propria greutate. Vor fi premiate primele două locuri pe categorie. Astfel, locul I va primi abonament gratuit timp de 3 luni, dar și suplimente în valoare de 200 de lei. Cei care se vor clasa pe locul II vor primi un abonament gratuit pentru 2 luni și suplimente în valoare de 100 de lei. De menționat este faptul că prețul unui abonament lunar este de 45 lei. Administratorii și-au propus ca din luna aprilie să scadă la 30 de lei costul unui abonament pentru elevi. Cei care vor să urmărească competiția trebuie să știe că intrarea este liberă. Concursul va avea loc în data de 29 aprilie, de la orele 11.00. Înscrierile au început deja. Florin Ruican nu este doar administrator al clubului, ci și instructor acreditat de Federația Română de Culturism. „Vreau să organizez ceva pentru toamnă, mai amplu, dar acum facem concursul să vedem la ce nivel sunt, ca în toamnă să facem ceva de anvergură. Cu invitați și de la Târgu Jiu, cu care colaborăm”, a explicat Florin Ruican.   

Galerie foto


Vizualizări: 2,717

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: